x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mesajul Papei: ”rugăciunea ta contează”

Mesajul Papei: ”rugăciunea ta contează”

de Maria Timuc    |    14 Mar 2013   •   16:06

”Rugaţi-vă pentru mine în tăcere şi binecuvântaţi-mă”, a spus noul Papă de la balconul din care toată lumea aştepta ”să fie binecuvântată”, nicidecum să spere vreodată că ar putea ea ”să binecuvânteze”. Să te rogi tu, un om obişnuit, unul oarecare, unul plin de poveri, de suferinţi şi de nevoi pentru Papă, iată ce surpriză, ce situaţie neaşteptată a creat acest nou Papă, cu chip senin, a cărui emanaţie blândă s-a revărsat peste noi toţi. Noi ştiam că ne pot binecuvânta doar preoţii, că ei se pot ruga pentru pentru noi, dar – iată – vine un Papă, unul care a renunţat la fastul lumii materiale, la privilegiile pe care i le oferea poziţia sa de cardinal, unul care s-a amestecat printre oamenii obişnuiţi, bolnavi şi nefericiţi şi le-a spălat picioarele...Vine acest Papă şi ne spune că rugăciunea şi binecuvântarea noastră contează! Că rugăciunea şi binecuvântarea noastră e puternică. Numai  Isus a mai spus ”şi voi puteţi face toate aceste minuni şi încă unele mai mari”; numai un om eliberat, înălţat spiritual are puterea să vadă ”puterea” celui mic, să vadă sfinţenia şi divinitatea celui mărunt. Numai ”regele adevărat ştie să servească”, numai în faţa unui rege servitorul devine stăpân. Acest gest crucial al Papei îmi pare să anunţe vremuri de schimbare fericită pentru lumea noastră frământată. Acest gest, dar şi chipul blând şi senin al Papei, felul său de a trăi, departe de ispitele lumii materiale (probabil inspirat din însuşi exemplul Sfântului Francisc de Assisi) sugerează că avem în faţă un exemplu viu, un model de viaţă, care ar putea inspira mulţimile către viaţa spirituală, cunoaşterea de sine şi căutarea divinităţii, ce se mişcă peste tot în jurul nostru. Nu vorbim aici despre religii şi dogme, nu vorbim despre ceea ce ne desparte, ci despre modelul uman, care ne poate apropia şi, prin simpla sa prezenţă în aceleaşi vremuri şi-n acelaşi timp cu noi, ne poate inspira către un fel nou de a trăi sub soare. Puterea simplităţii, a austerităţii, a blândeţii şi a rugăciunii este, iată, frumoasă în ochii Duhului Sfânt şi aceasta este frumuseţea care ne cucereşte şi nouă inimile. Atunci când un model de putere de dimensiunea unui Papă ne aduce însuşi ”modelul” renunţării la material, tocmai modelul simplităţii şi al blândeţii, mesajul ce se aude în conştiinţa umană şi chiar în subconştientul colectiv este unul care poate schimba lumea. Puterea nu-i legată de bani, nu-i legată de prestigiu, de reclamă, de tobe care răsună pe toate uliţele lumii; puterea dragă lui Dumnezeu e puterea blândeţii, a renunţării la negativitate, a rugăciunii care înlocuieşte gândul omenesc rău şi strâmb; acesta cred că-i mesajul pe care îl aduce acest Papă lumii, indiferent de religia fiecăruia dintre noi. Nevoia de modele ”de putere”, în sensul ”puterii” care mişcă şi inspiră sufletele şi minţile omeneşti spre căutarea lucrurilor valoroase ale acestei vieţi, este, poate, o nevoie fundamentală a vremurilor noastre. Facilul, superficialul, aparenta degringoladă socială, nedreptatea, accentul pus pe materialitate nu se putea să nu nască un ”opus” puternic, să nu ducă la întruparea unui model de sfinţenie. Ni s-a întâmplat ceva special în această zi ”armonioasă” de 13.03.2013; ni s-a dat o călăuză către un alt fel de a trăi (mai ales că suntem, încă, într-o stare generală de criză), către un alt fel de a percepe existenţa, lucrurile, ceea ce avem sau nu avem în viaţă. Primul lucru pe care ni l-a spus Papa Francisc a fost acela că ”rugăciunea şi binecuvântarea noastră”, cât de mici ne-am crede, au putere şi contează.


×