Au mai ramas, pana la sfarsitul anului, exact trei saptamani bancare. Piata valutara e calma. Agitata este doar piata comentariilor legate de piata valutara. Exista nervi, se tes intrigi, se spun povesti, toate pe fondul unor miscari ale cursului leu-euro specifice oricarui inceput de iarna. Asa a fost mereu: an de an, cum intram in iarna, se faceau de indata auzite voci gata sa jure ca leul se prabuseste. Dar nu se prabusea.
Investitorii straini, chiar si speculativi, s-au convins ca piata noastra functioneaza bine. Banii lucreaza. Fara indoiala, sunt si pierderi, expuneri riscante, credite scumpe. Incet-incet, ne apropiem insa de pietele mari nu numai prin reglementari, ci si prin functionalitate.
Incotro merge cursul? Asta e alta problema. Zvonurile au reaparut imediat ce leul a fluctuat si in jos in toamna lui 2011. S-a spus: "Piata valutara da ceasul inapoi". In sensul ca leul s-ar intoarce la valori record de depreciere. Si in jurul acestui subiect s-au reaprins vechi dispute. Numai ca nu a fost dat inapoi nici un ceas. Nu ne intoarcem la nici un fel de recorduri de depreciere. Piata e stabila si nu da semne ca s-ar dezechilibra in cele 15 zile bancare cate au mai ramas din acest an. Si nici in anul viitor.
Zvonurile privind o excesiva depreciere a leului, pe piata valutara, au starnit si o intrebare: oare nu cumva rata de schimb leu-euro va suporta o corectie impusa de excesele din economie? Mai precis: nu cumva s-a deschis supapa prin care sa fie evacuat aburul sub presiune ce s-a adunat treptat in 2011? Sigur, intr-o economie in care marile mize nu sunt productivitatea, competitivitatea si eficienta, deprecierea monedei nationale poate juca un rol compensator. Dar cifrele anului 2011 nu sunt de natura sa supuna piata valutara unei astfel de presiuni. Cresterea economica nu numai ca nu si-a incetinit ritmul cum sunau multe preziceri, dar chiar si l-a accelerat; dezinflatia isi continua cursul si rata pe 2011 tinde sa se alinieze coridorului de tintire; somajul nu a mai urcat.
Din nefericire insa, acesti indicatori relativ rezonabili sunt insotiti de un climat de neincredere in economie. Si de atmosfera nociva din acele companii, multe de stat, in care mai intalnim inca lipsa de eficienta si indisciplina financiara. Cand astfel de necazuri persista, nu este exclus sa vedem cum cursul s-ar putea lasa influentat. De aici si pana la alunecarea pe panta deprecierii drumul e foarte scurt. Noroc ca piata are un foarte bun sistem de autoaparare. In plus, pe termen scurt, de la o saptamana la alta, chiar de la o luna la alta, cursul leului pe piata valutara reflecta raportul cerere-oferta. Si chiar daca de o anumita realitate nu putem sa facem abstractie – in sensul ca climatul inflationist persista, iar banca centrala s-a vazut nevoita sa fie prudenta in privinta ratei dobanzii de politica monetara – raportul dintre cantitatea de valuta vanduta pe piata si cererea de valuta acoperita cu lei ramane dominant.
Sigur, mai sunt si presiunile speculative. Numai ca, luate ca fapte economice, aceste speculatii nu au de ce sa ne sperie prea tare. Dimpotriva, ele pot fi semne bune. Dovezi ca la noi capitalul, chiar daca din cauza crizei e mai putin si mai scump, circula in libertate, iar piata e in stare sa fabrice anticorpi pentru a se apara de toxinele ce pot fi produse de banii care dorm, grabind punerea lor in circulatie; in acelasi timp, ne ofera garantia ca macar pe un segment al ansamblului economiei noastre – piata – functioneaza.