x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O lege care nu rezolvă nimic

O lege care nu rezolvă nimic

de Maria Coman    |    18 Mai 2016   •   15:05
O lege care nu rezolvă nimic

După ani de zile de chinuri şi zeci de variante vehiculate, guvernul actual a venit în sfârşit cu o propunere pentru legea salarizării bugetarilor. Un proiect care, spun cei implicaţi, nu ajută practic pe nimeni.


Profesorii sunt supăraţi, poliţiştii sunt supăraţi, inspectorii sunt supăraţi, medicii şi asistentele la fel. Una peste alta, legea nu repară nimic şi nu foloseşte la nimic. Nu cresc salariile, nu se repară discrepanţele, nu , nu şi iar nu.


Şi pentru că vorbim despre legea asta de ani de zile, nu mă pot opri să mă întreb de ce totuşi nu suntem capabili, ca ţară, să plătim munca la adevărata sa valoare. De ce suntem în continuare statul cu cea mai mare fiscalitate pe forţa de muncă. De ce plătim taxe şi impozite atât de mari, dacă nimic nu ni se întoarce. Unde e de fapt problema. Cineva nu vrea sau cineva nu ştie. Cine nu vrea şi cine nu ştie.


Actualul premier spune că Guvernul său nu are capacitatea de a rezolva toate problemele. Aşa că se limitează la a rezolva nişte „disfuncţionalităţi de încadrare”. Respectiv vestea bună ar fi, pentru prfoesori, de exemplu, că nu pierd nimic la salariu. Ne dăm seama, astfel, cum funcţionează lucrurile. Legea salarizării nu a fost făcută pentru a valoriza munca. Ci aşa, ca să nu spunem că nu s-a făcut. Că prea se discuta de multă vreme despre asta. Şi uite așa, se mai bifează un punct pe lista problemelor de rezolvat.

 

 

×
Subiecte în articol: Maria Coman lege legi