O lume fara stiri

De-asta primavara astept o stire de bine. Ma trezesc in fiecare dimineata cu gandul ca buletinele de stiri imi vor da o veste buna si nici una rea, ca intr-un vis asteptat sa vina de atata amar de vreme. Si-n ziua asta care n-a venit sa n-auzi nimic de ploi, de inundatii, de viituri, de cicloane si alte calamitati ale naturii.

Sa deschizi dimineata devreme radioul si sa afli ca soarele a rasarit atunci cand trebuia si ca lumea e la locul ei gata sa-si serveasca obisnuita cafea de dimineata. Si sa n-auzi nimic despre pretul painii sau cel al benzinei! Sa n-auzi nici o declaratie a presedintelui care se hartuieste cu presa si-l hartuieste pe primul-ministru, sa n-auzi nimic de unicameral, unilateral, bicameral si bilateral, nici macar vreun zgomot din razboaiele pamantului. Sa auzi doar ora exacta, nici macar cotele apelor Dunarii care sunt mai mereu in crestere si se pot constitui intr-o stire proasta, doar sunetele acelea din ora-n ora urmate de nimic si iar nimic.

Ziua intreaga sa curga fara vesti proaste, fara vesti bune, fara vesti de vreun fel, ea sa fie singura veste, cu rasaritul si cu apusul ei. Si cu noi, la fel, fara nici o veste sa trecem o data cu ea si o data cu lumea. Iar in difuzoare, doar zgomotul acela de fond, fosnetul acela care nu spune si nu transmite nimic, iar pe ecrane doar mira spre mirarea tuturor. Macar o zi dintr-asta sa apucam, ca o zi daca nu de reculegere, macar ca o zi de liniste, o zi fara stiri si fara vesti de nici un fel, o zi pierduta pe calendar, dar o zi castigata pentru fiecare dintre noi. Si-apoi balamucul poate sa inceapa din nou, cu uragane si anticipate, cu ploi si unicamerale, cu toti si cu de toate, din ceas in ceas, din minut in minut, din clipa in clipa pana la ultimul jurnal, pana la ultima stire care o sa anunte pentru ultima data ora exacta!