Piese clasice pentru viteza a doua

UN CITITOR IMI ATRAGE ATENŢIA că articolele mele sunt pline de aluzii erotice şi conotaţii lubrice. Uite, spune el, scrii despre o masă şi nişte scaune, dar felul in care o faci mă trimite cu găndul la sex. Apoi, scrii despre nişte inşi care asfaltează un trotuar, dar naiba să te ia, automat mă găndesc la femei goale. Trebuie să-i dau dreptate cititorului care şi cănd povestesc despre o macara, tot la un viol e cu găndul. Noroc că există şi o altă categorie de cititori, care chiar şi cănd scriu despre sex nu se găndesc decăt la mese şi scaune, la macarale şi la muncitori care toarnă asfaltul. E un echilibru in toate.


LA MAGAZINUL DE MUZICĂ se vinde un CD cu un nume incitant: "100 de piese clasice pentru maşină". Cu alte cuvinte, căntece de ascultat pe şosele la 150 de kilometri pe oră. Mă intreb ce ar cuprinde un CD cu muzică de ascultat in Trabant? Dar unul pentru melomanii cu Mercedes ai şoselelor? Despre manele se spune că sunt muzică pentru autobaze. O antologie cu "100 de manele clasice pentru TIR-uri" probabil că şi există pe piaţă. Pentru Bucureşti ar fi bine să se imprime CD-uri cu "100 de piese romantice pentru viteza a doua pe Bulevardul Ştefan cel Mare, intre orele 16:00 şi 19:00.


POVESTEA DE DRAGOSTE a doi tineri a inceput aşa: el aştepta o fată la ceas, la Universitate, dar fata i-a dat plasă; ea aştepta, la aceeaşi oră, un băiat, la ceas, la Universitate, dar băiatul n-a venit. După o oră de aşteptare, el şi ea au schimbat
căteva fraze despre lipsa de caracter a unora şi şi-au dat seama că au opinii asemănătoare. Discuţia a continuat in cafeneaua din pasaj, unde el şi ea au descoperit cu plăcere că au aceleaşi păreri şi despre persoanele care nu-şi ţin cuvăntul. El şi ea şi-au dat apoi intălnire pentru ziua următoare, la ceas, la Universitate, şi pentru că au sosit amăndoi cu zece minute mai devreme au conversat despre frumuseţea sufletească a celor care, de frică să nu intărzie la intălnire, vin cu zece minute mai devreme ş.a.m.d.


IN STRĂINĂTATE, toţi vizităm in neştire ce nu ne face nici o plăcere acasă: biserici.


E LA MODĂ CUVĂNTUL PROVOCARE, la fel cum vreo doi ani după 1990 toată lumea antama ceva. Pentru fotbalişti, transferurile sunt o nouă provocare. O bere la sticlă de doi litri e şi ea o provocare. Pentru Guvern, mărirea pensiilor nu e o obligaţie omenească, ci o provocare. Nimic nu mai e ce ar trebui să fie in mod normal, totul e o provocare. Pe coperta a patra, prezentarea unor romane de mare succes incepe cu provocarea. In definitiv, ce-i provocarea? E o vocare cu pro in faţă. Pro ştiu ce e… de la Pro TV, dar vocarea ce-i? Poate că-i o antamare mai energică.