x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale PNL joacă la miză maximă

PNL joacă la miză maximă

de Sorin Roşca Stănescu    |    23 Feb 2013   •   21:47

Optiunea pentru un anumit mod de a conduce partidul in viitor, precum si trasarea obiectivelor prioritare, inclusiv natura acestora, demonstreaza ca liberalii vor juca la miza maxima. Deci cu maximum de risc. Dupa modelul “totul sau nimic”. Ce inseamna asta?
Devin vizibile cinci tinte politice importante asumate de PNL. Provocarea legata de noua Constitutie, unde Crin Antonescu joaca rolul principal. Separarea, pentru prima data reala, a Legislativului de Executiv, prin urmare controlul Parlamentului asupra Guvernului. O participare loiala la guvernare alaturi de partenerii din PSD, in ciuda frustrarilor existente intr-o tabara si in cealalta. Marele proiect al descentralizarii, prin regionalizare. Si – evident, nu in ultimul rand – castigarea alegerilor prezidentiale de catre Crin Antonescu.
Pentru realizarea acestor proiecte, PNL isi pune la bataie intreaga putere si intreg prestigiul. Iar Crin Antonescu raspunde cu capul. O nereusita ar readuce PNL la dimensiunile la care s-a aflat pana nu demult. Indeplinirea acestor obiective, dimpotriva, poate face intr-o buna zi din PNL primul partid al tarii.
Provocarea majora este lansata chiar de catre Crin Antonescu. Pentru prima data, la delegatia permanenta, intr-un mod cat se poate de oficial si de explicit, el a anuntat ca se va desparti de partid. Daca va castiga prezidentialele, locul sau va trebui sa fie ocupat de o alta personalitate iar actuala echipa de conducere va trebui inlocuita cu o alta. Si, probabil, in baza altui algoritm si a altei filosofii. Daca va pierde alegerile prezidentiale, Crin Antonescu si echipa sa vor pierde si conducerea. Prin urmare, intr-un viitor relativ apropiat, echipa care maine va fi adusa la conducerea PNL va fi schimbata. Pana atunci, ea va trebui insa sa gestioneze, cu Crin Antonescu in frunte, una dintre cele mai mari batalii politice pe care le-a dat acest partid vreodata in istoria sa. Este evident, oricine poate observa acest lucru, ca in interiorul USL tintele partidului de dreapta sunt, in acest moment, mai grele, mai ambitioase si mai riscante decat tintele partidului de stanga. Si, cu toate acestea, unitatea USL trebuie pastrata cu orice pret. Pana cand?
Proiectul USL este pentru minimum patru ani. Dar oare asa vor sta lucrurile si in realitate? Ce se va intampla dupa alegerile prezidentiale? Daca Antonescu reuseste sa cucereasca Cotroceniul, atunci binomul Antonescu - Ponta va putea supravietui intr-o alta forma. Dar daca se intampla altfel? In aceasta eventualitate, aducerea si plasarea lui Klaus Iohannis la varful PNL pare sa fie colacul de salvare USL.
Echipa care va fi aleasa maine si principiul cu totul si cu totul nou in care va functiona, dincolo de faptul ca reprezinta o premiera in politica romaneasca, inseamna si asumarea si declararea unui risc major.

Sursa: CorectNews 

×