Nu mai e un secret pentru nimeni că preşedintele Iohannis şi-a lansat cea de-a doua carte la Bookfest. Pentru mine rămâne însă un secret motivul pentru care Klaus Iohannis scrie cărţi. Ce are de comunicat omul acesta încât scrie două cărţi în şase luni, dar ca preşedinte nu are practic mai nimic de spus? E preşedinte scriitor sau scriitor preşedinte, cred că de fapt asta ar fi întrebarea corectă. Pentru că de şase luni de zile, toată lumea aşteaptă ca preşedintele să facă ceva. Orice. Dar să fie ceva. El zice că face, că doar am văzut bilanţul acela triumfalist. Eu am încercat să citesc prima carte; mărturisesc sincer că nu am reuşit să depăşesc primele pagini, dar asta probabil e vina mea, desigur. Nici n-am găsit pe cineva care să o fi citit şi să fi fost impresionat de ea, dar din nou, asta probabil e vina mea, desigur. Mă întreb, totuşi, cum ajunge o astfel de carte să fie cea mai bine vândută din România şi mi-ar plăcea să găsesc, printre zecile de mii de cumpărători entuziaşti, care se calcă în picioare la lansări, pe cineva care să îmi explice şi mie ce îmi scapă. Sigur, trebuie să fie ceva, mai ales că înţeleg că şi acest al doilea volum promite să fie unul foarte bine vândut. Poate va reuşi un nou record de vânzări, de ce nu? Măcar din calitatea asta, de scriitor, domnul Iohannis obţine confirmări peste confirmări.