Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cei care părăsesc o casă lasă în ea o poveste. În foarte multe cazuri, firmele care se ocupă cu golirea locuinţelor se pricopsesc cu nişte istorii de care n-au nevoie. Disconfortul e mare şi nu e plătit. La popă, spovedania are un preţ, dar spovedania locurilor şi a lucrurilor nu se pune la socoteală.
De câteva ori în an, un franţuz, care se ocupă cu debarasări şi igienizări de apartamente şi vile, îmi
relatează, oarecum rece, ca şi cum el însuşi se igienizează povestind, dramele caselor care trebuie golite. Una dintre ele mă urmăreşte, prin ineditul unui gen de răzbunare cu stil. Francezul n-a discutat contractul cu proprietarii, ci cu un avocat. A primit de la acesta cheile şi s-a dus cu muncitorii săi la treabă. Ce i-a fost dat să vadă în nenumăratele odăi şi dependinţe ale vilei l-a descumpănit. Omul văzuse multe şi credea că văzuse totul, dar a dat peste un spectacol în care era greu să spui ce era tragedie şi ce era farsă. Mobilierul fusese tocat mărunt, mărunt, cu toporul, tot ce putea fi tăiat cu foarfecele şi cu cuţitul fusese spintecat, sfâşiat şi ciopârţit. Persoana care îşi pusese în gând să nu lase nimic întreg muncise din greu, zile de-a rândul, iar rezultatul era copleşitor. Sticlăria fusese spartă cu ciocanul, vasele de metal erau vandalizate, nimic, dar absolut nimic nu scăpase de furia celui care răzbuna, s-ar fi zis, o imensă frustrare, o mare dezamăgire, o viaţă irosită între acei pereţi.
În vilă locuia de douăzeci de ani o familie onorabilă: tata, mama şi doi copii de liceu. Prăpădul părea să fi fost lucrarea unei minţi bolnave, dar şi nebunii mai obosesc. Un obsedat tot mai scăpa câte ceva din calea furiei sale. Avocatul i-a spus francezului meu că n-avea ce explica, întrucât situaţia din casă nu privea contractul său cu proprietarii. Îi reprezenta doar, nu îi scuza şi nici nu avea un mandat pentru curioşi. Cum însă şi avocatul părea depăşit de ce îi fusese dat să vadă, la câteva luni de la întâmplare l-a sunat pe cel care „executase lucrarea” – cum ceremonios se exprima omul legii – ca să aibă cu el o desluşire. Şi pentru avocat era prea mult ce avea pe suflet.
Persoana care fărâmiţase tot inventarul vilei era soţia proprietarului şi mama celor doi liceeni. Ea descoperise într-un oficiu, unde îngrămădiseră tot ce le prisosise în douăzeci de ani de locuire şi căsnicie, un stoc de înregistrări video, toate înfăţişând întâlnirile amoroase pe durata întregii căsnicii ale soţului său cu alţi bărbaţi, între care şi cel mai bun prieten al familiei, însurat, la rându-i, cu cea mai bună prietenă a sa.
Dacă ar fi fost vorba despre amante, probabil că locuinţa ar fi scăpat de vandalizare. E prea mult şi pentru înţelegerea mea, a spus avocatul. Treabă cu stil.
Şi tot el a adăugat: Interesant, foarte interesant. Pentru un psiholog e mană cerească. Dar tot ce-i exagerat de interesant e mai bine să li se întâmple altora.
Citește pe Antena3.ro
