Răzeşii ridică halbă şi nu jalbă, iar lui Jean Constantin îi e frică de balega de cal

Ion Besoiu filma acum multă vreme concomitent în două producţii cinematografice. Dimineaţa se trăgeau scenele în zona Ploieştiului, iar seara el trebuia să fugă ca a doua zi în zori să filmeze şi la Gura Humorului într-un film istoric. Zis şi făcut. După prânz, Besoiu a sărit într-un tren care l-a dus la Gura Humorului. Când a intrat la recepţia hotelului nici unul dintre colegii lui de distribuţie în filmul istoric nu se afla în hotel. A aflat că s-au retras pentru mâncare şi niscaiva băutură la grădina restaurantului de după colţ. S-a dus Besoiu să-i întâlnească, şi acolo era o masă mare în capul căreia trona maestrul Calboreanu. Se aflau la masă o mulţime de actori îndrăgiţi. Iar pe masă farfurii cu munţi de mititei, iar pe lângă masă o puzderie de sticle de bere dar şi de vin. Rupt de oboseală Besoiu n-a stat mult şi cerându-şi scuze a vrut să se retragă pentru somn.

A intrat în gura bărfitoare a colegilor „adevăratele staruri trebuie să doarmă 8 ore ca să aibă tenul frumos, d-aia pleacă Besoiu să se bage în pat”. Îl biciuiau cu miştouri ceilalţi actori. A doua zi se porneşte la filmările din curtea Mănăstirii Gura Humorului. În curte se aflau mulţi figuranţi jucând rolurile de ţărani, de răzeşi. De la balconul mă­năstirii trebuia să li se adreseze Vo­dă Tomşa interpretat de Besoiu. Nu­mai că necazul însemna un cer aco­perit de nori. Regizorii şi operatorii pândeau un colţişor de senin ca să profite să tragă cadrele când era soa­rele pe cer. În timpul aşteptării, obo­sit de atâtea navete, Besoiu îşi re­pe­ta rolul, adică tirada adresată mul­ţi­mii. Se sparg norii şi regizorul în­cepe să ţipe: „Repede, repede să fil­măm!”. Vodă Tomşa trebuia să se adre­seze mulţimii care revendica pă­mânt şi vorbele lui trebuiau să sune aşa de la balconul mănăstirii: „Ridicaţi jalbă către Vodă!”

Numai că presat de graba filmărilor şi rupt de obo­seală Besoiu a greşit vorbele şi a strigat către răzeşi: „Ţărani, ridicaţi halbă către Vodă!”. A tunat râsul uriaş al maestrului Calboreanu, cel obiş­nuit să strige în „Apus de soare” deviza poporului nostru „Moldova nu-i a mea, nu-i a voastră, ci a copiiilor copiilor voştri”. De astă dată, maes­trul George Calboreanu se pră­pădea de râs împreună cu ceilalţi ac­tori strigându-i lui Besoiu: „Ioane, Ioa­ne îţi este gândul la restaurantul de aseară de strigi halbă în loc de jalbă”.

Şi alte scene hazlii s-au petrecut în timpul filmărilor la producţiile istorice ale cinematografiei româ­neşti. În filmele istorice Sergiu Nicolaescu ajunsese să comande 5-6 mii de figuranţi, militari mulţi dintre ei aduşi să participe la scenele de bătălie. Autoritate de lider adevărat, Sergiu Nicolaescu filma într-o viteză teribilă şi era temut pentru severitatea lui. Dor­mea doar 3-4 ore pe noapte într-o rulotă. Iar 20 de ore se filma. La un moment dat, în mijlocul unei filmări cu lupte îl vede pe Vladimir Găitan că aţipise călare pe cal. A tunat Sergiu Nicolaescu. „Găi­ta­ne, Găitane ce faci, ai adormit în şa!”, la care dezmeticindu-se Val­di­mir Găitan i-a răspuns: „Nu dorm eu, a adormit calul”.

O altă scenă care a detensionat periculozitatea unei fil­mări s-a petrecut în „Nemuritorii”. Su­perb era scenariul, o mână de oş­teni ai lui Mihai se întorcea în ţară după ce bătuseră drumurile Europei. Cei 10-15 viteji cărau o ladă grea despre care căpitanul lor spunea că as­cunde galbeni pentru a fi aduşi în Ro­mânia. Abia târziu când au fost îm­presuraţi de turci s-a deschis lada şi în realitate ea conţinea doar pietre. Dar era modul de a-i ţine pe viteji uni­ţi în jurul misiunii pentru ţară şi de a-i îmboldi să vină acasă. Trebuia filmată o scenă dură când turcii i-au îngropat în nisip până la gât rămânându-le la suprafaţă doar capul. Iar scenariul prevedea ca să fie chinuiţi de otomani prin galopul unor cai printre capetele lor. În acest timp, pentru a se îmbărbăta şi a-şi păstra demnitatea căpitanii lui Mihai Viteazu cântau îngropaţi în nisip „Lasă, lasă, lasă, lasă că ajungem noi acasă!” le era frică artiştilor de scena cu caii greu controlabili în galop prin­tre capetele lor. A destins atmosfera de frică Jean Constantin spunând: „că mă loveşte o copită e mai puţin rău, ce mă fac dacă îmi pică pe creştet o baligă de la cal!”