x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Recuperarea Grupului de la Cluj

Recuperarea Grupului de la Cluj

de Sorin Roşca Stănescu    |    18 Apr 2013   •   15:33

Ce este Grupul de la Cluj? Din cine este el compus? Care este forta sa reala? In plan politic? Sau in plan ocult? Oricat de multe intrebari, in acest sens, le-ar fi adresate domnilor Ioan Rus, Vasile Dancu sau George Maior, nu vom afla mare lucru. Rezultatul va fi un zero barat. Astfel incat, ma vad silit sa fac propriile speculatii, pornind de cele cateva certitudini pe care le am, pentru ca, in final, sa pot sa anticipez rolul pe care Grupul de la Cluj il va juca in Romania dupa Congresul PSD.

Asa-zisul Grup de la Cluj, alcatuit din cativa politicieni destepti, are, indiscutabil, o atractie constanta pentru jocurile de culise in general, si pentru parghiile de putere in special. Aceasta este o prima certitudine. Pe rand sau simultan, fiecare dintre persoanele mentionate, carora li se pot adauga cu usurinta si alte nume de pe lista, a ocupat pozitii importante in statul roman. O a doua certitudine este ca, intr-o masura considerabila, manevrele puse la cale de acest Grup de la Cluj sunt oculte. Sau ocultate. Faptul ca domnul George Maior este, de mai mult timp, seful celui mai important serviciu secret al tarii, Serviciul Roman de Informatii, este doar unul dintre argumentele afirmatiei de mai sus. O a treia certitudine, bazata tot pe informatii de necontestat, este ca, in mod straniu, Grupul de la Cluj nu are aproape nicio influenta in plan local, in schimb, in momente cheie, ale istoriei recente se afla la originea unor jocuri majore la nivel national. Sa atacam problema mai in profunzime.

Inainte de a ajunge, propus de Traian Basescu, seful Serviciului Roman de Informatii, George Maior a fost PSD-ist. Dar nu un simplu PSD-ist. El se afla la conducerea comisiei de supraveghere a activitatii SRI. O comisie care, in mod traditional, are in componenta sa, intr-o pondere decisiva, oameni controlati, intr-un fel sau altul, de servicii. Si, din acest motiv, loiali acestora. Acum nici nu poate fi vorba de control. Controlul e doar o gluma. Dar, inainte de a fi ceea ce am spus ca a fost, George Maior este fiul tatalui sau, si fac aceasta afirmatie tautologica, fiind perfect constient de ceea ce spun. Profesorul universitar Petru Maior a fost nu numai un distins cadru didactic universitar si un proeminent FSN-ist, PDSR-ist si PDS-ist, inainte de toate aceste, el, tatal, a fost activist al UASCR. Si nu unul oarecare. In aceasta calitate, a colaborat indeaproape – cuvantul este folosit la propriu si nu la figurat - cu Ioan Rus. Hopa! Ioan Rus, dupa cariera sa notabila in organizatia studenteasca, a detinut numeroase demnitati si, in doua randuri, a fost ministru de Interne. Deci, tot o institutie de forta. Dar Vasile Dancu? El este un distins intelectual, un sociolog, un analist, la fel de fin ca si ceilalti doi, si la randul sau are in palmares o importanta functie guvernamentala, conexa experientei colegilor din grup. Dancu este expert in imagine si in mesaje politice.

Niciodata, in plan local, Grupul de la Cluj, nu a obtinut vreun succes cat de mic. Dar intotdeauna componentii sai au stiut sa prinda cand trebuie mingea de rugby, sa o extraga din gramada si sa marcheze cu ea. Acum, toti sunt legati prin fire, mai mult sau mai putin invizibile, nu numai de Victor Ponta, ci si de Traian Basescu. Uneori, liantul este, cine credeti? Fix Ilie Sarbu.

Sursa: CorectNews

×