Revelatia unei prapastii

Daca tot ne-a reamintit Jurnalul National ca anul acesta se implineste un secol de la Rascoala din 1907, sa culegem din magistralul eseu al lui I.L. Caragiale "1907. Din primavara pana-n toamna" aceasta observatie despre Romania de la inceputul secolului al XX-lea:
"In adevar, poate ca nici intr-un stat din Europa cel putin nu exista atata extravaganta deosebire intre realitate si aparenta, intre fiinta si masca".
O teza folosita de marele gazetar pentru a explica uimirea starnita in Europa de Rascoala de la 1907. Statul roman trecea peste hotare drept un "stat de ordine par excellence". Mai ales ca in 1906 se sarbatorise, printr-o expozitie jubiliara, insotita de cantarile de rigoare, patruzeci de ani de domnie a lui Carol I. Justificabila astfel tresarirea continentala in fata prapadului ivit si crescut parca din neant. Jurnalistul politic vrea sa spuna ca aparenta era inselatoare, o biata masca. Romania a sarbatorit in zorii acestui an admiterea oficiala in Uniunea Europeana. Desigur, o rascoala precum cea din 1907 e imposibila azi, fie si pentru ca taranii sunt atat de sleiti, incat nici nu-si mai pot ara peticul de pamant, d-apoi sa mai puna mana pe furci si topoare. Cele scrise de Caragiale despre prapastia dintre realitate si esenta sunt insa mai mult decat valabile pentru Romania lui 2007.
Romania lui 2007 se defineste prin "extravaganta deosebire" dintre fatada si esenta:
Fatada:
1) O sarbatorire fantasmagorica, de milioane de euro, a admiterii oficiale in Uniunea Europeana, admitere datorata nu atat performantelor interne, cat mai ales vointei mai-marilor de la Bruxelles de a duce pana la capat un proiect politic demarat cu ani in urma.
2) O trancaneala nesfarsita pe posturile de radio si de televiziune despre calitatea de cetateni europeni a romanilor, cu insistenta absurda pe posibilitatea de a calatori in Vest doar cu buletinul, fara a tine cont ca pentru o calatorie peste hotare e nevoie in primul rand nu de buletin, ci de bani.
3) Campanii ale unei asa-zise societati civile pentru instaurarea in Romania a unor reguli la care Occidentul a ajuns nu in cativa ani, ci in cateva decenii.
Atacurile neghioabe la adresa recent promulgatei Legi a cultelor, pentru ca n-ar da dreptul unor rataciti de a face din Fecioara Maria o prostituata si din Iisus Hristos un hot de buzunare, sunt cum nu se poate mai semnificative pentru pretentiile aberante de a importa in Romania obiceiuri corespunzand, in alte parti ale continentului, unor realitati diferite social-economic.
Esenta:
1) Romani care, invitati sa viziteze Palatul Parlamentului, nu s-au dat in laturi de la a-si scrie numele pe pupitru, a se tranti in fotolii si a se preface ca sforaie, a da cu pumnul in dispozitivele de vot electronic, a-si lasa zoaiele clefaitului de portocale peste tot si a impleti lujerele microfoanelor.

O hoarda de toape dand buzna intr-un spatiu public sub semnul unei coborari a gustului si a comportamentului la nivelul mahalalei caragialiene.
2) Un sef de stat care, uitandu-si conditia sa de model pentru imensa majoritate a populatiei, rataceste prin carciumi, ii da cu cotul primului ministru si marturiseste in gura mare ca in tinerete a frecventat bordelurile lumii.
3) Un primar de Giurgiu, ajuns potentat local, plesnind de tupeu si imbuibare, care pune taxe cu de la sine putere, repetand intr-o Romanie ce-si zice europeana credinta arendasilor de la inceputul secolului al XX-lea ca tot ce pica sub privirea lor grasa le apartine.
4) Valuri de romani bantuind prin capitalele Europei pentru a cersi, a sterpeli, a smecheri, intr-o miscare ce va ramane in memoria lumii civilizate drept o noua navalire a popoarelor deopotriva majoritare si barbare.
Admiterea in Uniunea Europeana a fost si este infatisata sub semnul avantajelor. Unul dintre acestea, despre care nu s-a vorbit si nu se vorbeste, consta intr-o revelatie: a prapastiei dintre fatada si esenta.