Saracia ca agent de vanzari

Manualele arata ca o economie nationala trebuie sa satisfaca consumul intern si sa exporte doar surplusul. Manualele mai spun ca orientarea spre export ajuta o tara sa recupereze decalajele economice. Manualele nu recomanda, in nici un caz, dumpingul.
Exporturile Romaniei din 2004, de 19 miliarde de euro, au crescut de 4-5 ori fata de inceputul anilor ’90. Asta ne indeamna sa credem ca asistam la o evolutie ca la carte. Din pacate, de pe urma schimbului producatorii autohtoni nu aduc de pe pietele internationale experienta necesara pentru a face fata concurentei. Motivatia de a produce pentru export nu este insotita de o preocupare egala pentru piata interna, caci marfurile indigene isi croiesc cu greu drum prin abundenta importurilor, preferatele romanilor.

De fapt, Romania se abate in continuare de la recomandarile manualelor, ca si inainte de 1990, cand economia n-a fost gandita sa acopere mai intai cererea interna. Ceea ce vindem pe pietele externe, in special in UE, este subventionat indirect - uneori prin cursul de schimb, in alte cazuri prin pretul energiei si aproape intotdeauna prin micimea salariilor. Exporturile noastre sunt competitive, fiindca se hranesc din nivelul de trai al romanilor, ca pe vremea comunismului. Dumpingul (vanzarea la preturi scazute artificial) duce la succesul exporturilor, dar asta este numai jumatate de adevar. Cealalta jumatate e paguba curata. O crestere economica pe astfel de baze nu are cum sa se reflecte in puterea de cumparare a populatiei - si, evident, nici nu vedem asa ceva.

Totusi, din 1990 au trecut 15 ani. Cum de obtinem rezultate economice la sfarsitul tranzitiei pe aceleasi cai ca la inceput? Fiindca politicul se substituie in continuare legilor economice. Dupa o scadere a exporturilor la 4-5 miliarde de euro anual in prima parte a anilor ’90, conducatorii s-au gandit sa refaca echilibrul, dar fara sa ia masuri nepopulare de restructurare, generatoare de somaj si fara sa liberalizeze integral preturile utilitatilor. Fara o privatizare rapida. Fara ca politicul sa piarda de sub control parghiile economiei. Astfel, dupa 15 ani am ajuns la aceeasi valoare a PIB ca in 1989, in timp ce puterea de cumparare a populatiei s-a redus cu un sfert. Capitalismul n-a eliminat socialismul, ci doar pancartele cu Traiasca RSR de pe fabrici si uzine.

A mai ramas o singura problema de lamurit. Exportul este o necesitate acuta mai ales pentru pietele mici, pe care productia interna le acopera rapid. Economiile respective nu au cum sa creasca mai departe decat daca obtin performante in exterior. Fireste ca piata romaneasca nu poate fi considerata mica, dar nu este nici cea mai mare din regiune. Ce mai e de spus cand si Polonia, o tara mai mare decat Romania si Ungaria la un loc, procedeaza la fel?

Si pentru polonezi, exporturile sunt inca foarte importante, fiindca nici ei n-au scapat de toate problemele structurale. Dar cel putin incearca sa procedeze ca dupa manual: au acceptat, ca pret al succesului, un somaj de aproape 20%. N-au mers pe calea compromisului, ci au renuntat la munca bruta, acolo unde inlocuirea ei cu tehnologie avansata s-a dovedit mai rentabila. Fiindca in felul acesta a crescut productivitatea, s-au putut mari si salariile, in paralel cu profiturile companiilor.

Diferenta se reflecta in venitul national, unde Polonia a recuperat handicapul care o despartea de Romania in 1990, si acum are un nivel de doua ori mai ridicat decat al nostru. Una dintre cheile prosperitatii poloneze a fost abandonarea exporturilor facute de dragul exporturilor. Fiindca nu se puteau bate cu productivitatea din UE, polonezii au atacat pietele mai slabe, cum ar fi a noastra, a sarbilor, a bulgarilor. Daca am fi inteles si noi lectia, ar fi trebuit sa ne orientam spre spatiul ex-sovietic, de unde importam multa energie si unde nu exportam mai nimic in schimb. Dar, in loc de asta, noi am pompat mai multe si mai multe marfuri in UE, fara sa fi devenit competitivi fiscal ca vecinii nostri, ca sa ne alegem macar cu relocarea unor fabrici din Occident.

Concluzia e clara. Acum, cand leul nu se mai depreciaza si nu mai ofera avantaje competitive pentru exporturi, ar fi momentul sa recuperam decalajul, achizitionand la cursuri convenabile tehnologie. Leul tare ar putea fi impulsul decisiv pentru concurenta, ca motor al reconfigurarii economiei. PIB-ul actual, rusinos de mic pentru o tara cu suprafata si populatia Romaniei, poate creste sanatos daca renuntam la serviciile muncitorilor care produc valori adaugate mici si punem in locul lor utilaje moderne.

Pentru asta avem insa nevoie de management adevarat si de o piata libera, care sa distribuie corect resursele si sa dimensioneze natural preturile. Adica avem nevoie - cum am explicat si alta data - de depolitizarea economiei. Pretul pe care ar trebui sa-l plateasca clasa politica poate parea mare, dar este absolut firesc. Este pretul corect.