Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unele lucruri e bine să le laşi cum sunt. Dacă incepi să-ţi pui intrebări, răspunsurile conduc la alte intrebări şi mai stănjenitoare ca primele. De ce, bunăoară, cultura naţională a făcut din ciobănaş şi din ţigăncuşă persoanje romantice? Cine a petrecut, fie şi doar o zi, cu oile şi la stănă, ştie că viaţa de cioban are orice, numai lirism nu. Iar dacă vrem să punem una lăngă alta cele mai chinuite copilării, aceea a "ciobănaşului" e mai mult decăt o pedeapsă, e o fundătură. Ce a fost oare in mintea poeţilor şi pictorilor noştri, care au idealizat o ocupaţie străveche şi semnificativă in plan econmic, dar in nici un caz de admirat şi proslăvit?
Oamenii fug de intrebările care ii obligă la reevaluarea unor convingeri. Şi ce vrei să spui - s-a burzuluit un colecţionat de "Grigoreşti", cănd l-am provocat să-mi explice de ce trebuie să ne măndrim cu "Carele cu boi" şi "Ciobănaşii" pictaţi in serie de artist - nu-s acestea imagini reprzentative pentru arta noastră? Un lucru poate fi reprezentativ, nu insă şi glorios. Nu toate reprezentările merg in sus, inspre marea spiritualitate. De căţiva ani, mă pasionez, ca orbul care a inceput brusc să vadă, de arta secolului al XIX-lea, despre care am invăţat că e burgheză, academică şi galantă, deci condamnată estetic. Comerţul de artă mondial prosperă, in ultimele trei-patru decenii, valorizănd, la preţuri pănă de curănd de nevisat, tablourile şi sculpturile veacului post-romantic. Copile necăjite păzind nişte oi apar uneori in pictura de la Barbizon, unde au activat Grigorescu şi Andreescu şi atăt. Secolul burghez a evoluat in Europa centrală şi de Vest in cultul civilizaţiei urbane, al traiului bun de la oraş. Viaţa la fermă şi la cămp a constituit mai degrabă o sursă de pitoresc, decăt una de "realism" şi doar rarissim de "realism critic". In secolul al XIX-lea, Europa de Vest i-a dat clasei de mijloc şansa unei existenţe orăşeneşti pline de satisfacţii. Noi, romănii, am ţinut-o insă pe a noastră, pictănd "Margini de sat" şi "Mahalale", in timp ce artiştii europeni infaţişau centrul urbei, piaţa centrală a localităţii, clădirile şi locurile de fală, nu periferia. Noi ne-am iubit sărăcia şi nevoile mai mult decăt s-ar fi cuvenit. Mai mult, ne-am fălit cu sărăcia, numind-o modesite. Nu e bine să-ţi idealizezi pauperitatea. Nu e bine că ne-am uitat la amărăţii de ciobani cu ochelari roz şi i-am făcut simboluri ale unui rai naţional. Şi nu-i deloc bine să perpetuăm un tip de evlavie dublată de admiraţie in faţa unor realizări convenţionale, chiar dacă atrăgătoare ca meşteşug. Privind in urmă cu o altă inţelegere a secolului al XIX-lea, vom vedea că Theodor Aman a fost europeanul luminat ce trebuie cinstit ca un deschizător de drumuri in creaţia urbană. Există şi o bursă a iedilor, care pune rănduieli noi in convingeri ce păreau date pentru vecie.
