Scenariu de cosmar

Este ca intr-un cosmar. Un cosmar trait pe muchie de cutit, la granita dintre vis si realitate. Esti constient de tot ceea ce se intampla si crezi ca sta in puterea ta sa schimbi lucrurile, dar in secunda urmatoare iti dai seama ca nu poti sa faci nimic, de parca ai fi legat de maini si de picioare.

Ba, mai mult, incercand sa faci ceva, te afunzi si mai tare in pacla acestui cosmar care nu se mai termina. Ca si cand cineva controleaza totul, inclusiv senzatia ta ca visul urat e gata sa se destrame, cand esti pe punctul de a iesi la lumina. Ca intr-un thriller regizat de niste amatori in care personajele principale sunt colegii nostri. Si totul se intampla de parca tu ai fi in sala si ai vrea sa strigi: "Gata, ajunge! Aprindeti lumina!".

Dar, cand sa faci asta, nu poti sa articulezi un cuvant, nu poti sa faci nici o miscare, fiind prizonierul unui scenariu de nimeni stiut. Si ceea ce este mai curios, dar si mai periculos in scenariul asta e scris in timp ce se desfasoara evenimentele. E atat de straniu ca fiecare pagina a lui este scrisa ca si cand scenaristul s-ar afla printre noi, ca si cand scenaristul s-ar afla in sala in care este proiectat acest cosmar! Iar el nu face altceva decat sa-si adapteze scenariul in functie de senzatiile si comentariile, de reactiile si emotiile noastre.

Si oricat de prost ar fi pana la urma filmul asta sau cu atat mai mult, de undeva din el razbate teama ca asistam la un joc pe viata si pe moarte. Un joc pe care-l joaca fara voia lor cei trei colegi ai nostri. Pana la urma, cei care traiesc cu adevarat acest scenariu sunt doar ei. Un scenariu de cosmar!