Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
n) Cauzele pentru care mi-a slabit auzul sunt mai multe, prima din ele intamplandu-se devreme, la 20 de ani. In fabrica unde ma angajasem, vuiau in toate cele trei schimburi sute de motoare, mari si mici. Ca sa se inteleaga intre ei, oamenii urlau. Era ca intr-un film, zbieram unii la altii chiar si cand ne ziceam 'Ce mai faci?' si 'Hai, salut!' Intr-un carnet de atunci mi-am notat un subiect de povestire, in care tinerii isi spun tandreturi printre motoare si urla 'Te iubesc, fetito!' si 'Te iubesc si eu, baiatule!' Semisurzenia are unele facilitati. Una ar fi ca auzi numai ce-ti convine.
A doua e si cea cu adevarat semnificativa: conversezi aproband tot ce ti se spune si dialogul merge. Aici e cheia unui dialog reusit, in faptul ca unul zice si celalalt aproba. Nu-i nevoie de cuvinte, e destul sa dai din cap, sa te minunezi cu masura, sa misti cu subinteles din buze si sprancene si sa te incrunti, in semn de maxima concentrare. Nimeni nu a dorit sa stie si de ce aprob. Oamenii vor sa fie confirmati. Mi-am inmultit prietenii in felul acesta, confirmand tot ce nu reuseam sa aud. De fapt, de la distante mici aud tot ce mi se spune, dar fiindca mi-am pus la punct un mecanism de compensare, reusesc sa nu aud nimic, chiar daca normal ar fi sa aud. Mai bine zis, un mecanism de aparare, in consecinta unuia de compensare.
Ideal ar fi sa si pot vedea doar ce-mi place, sa simt numai ce nu ma deranjeaza, sa inteleg numai ce-mi foloseste si sa tin minte numai cele bune si frumoase. Doar nu sunt un cos de gunoi, in care viata leapada tot ce merita sa fie adunat dimpreuna cu ce trebuie dat deoparte! Charlie Chaplin spunea ca o comedie e o drama peste care a trecut timpul. Cand am de a face cu un surd veritabil, imi vine sa-i spun, cu un impuls de mandrie: Si eu sunt cam surd!
n) In America, aceea pe care am colindat-o eu acum doua decenii, gaseai in strada, la marginea trotuarelor, tot felul de lucruri de care lumea nu mai avea trebuinta. Cum ar fi, de exemplu, umbrelele ieftine, cumparate pe ploaie la gurile de metrou si folosite doar odata. Puteai sa le deschizi si sa le inchizi de sute de ori, fiindca nu erau chiar umbrele de unica folosinta, dar cum nimeni nu cara cu el zilnic si o umbrela, fiindca ploaia nu venea la ore fixe si in zile dinainte cunoscute, cumparai o umbrela ieftina si ori o pastrai, adunand acasa un toptan de umbrele, ori o lasai in primul cos de gunoi, cand ploaia inceta. Asta te innebunea pe atunci la americani, ca nu tineau la obiecte, nu se atasau de obiecte. Pentru europeni, un obiect e si o chestiune de sentiment. Cand te desparti de un lucru, care ti-a placut si te-a slujit, suferi. Societatea de consum, in expresia americana, a insemnat si un mod de saracire masiva a fondului de simtiri si trairi.
Citește pe Antena3.ro
