Cu cât îl urmăresc mai mult pe Stephen Hawking, îmi dau seama că nu conteneşte să sugereze politicului că ceea ce face nu e calea de urmat. Politicienii se dau după democraţie şi susţin că exprimă voinţa poporului, dar, de fapt, ei nu-s deloc transparenţi, ci fac cele mai multe lucruri fără să ofere explicaţii. Nici n-ar avea cum, f iindcă nu există logică în acţiunile lor, ci doar interes personal.
Dar cam la fel procedează şi academicienii, ca să corecteze greşelile politicienilor. Nici ei n-aduc prea multe lămuriri asupra spusele lor, deoarece oamenii obişnuiţi nu prea au puterea să le înţeleagă. Contează însă că-s bine intenţionaţi şi constituie adevărata rezistenţă împotriva aberaţiilor politice.
Continui amintind de o întâlnire Einstein - Chaplin, la care primul a ţinut să-i spună celui de-al doilea: Deşi nu spui nimic toată lumea înţelege ceea ce faci şi te admiră. Replica lui Chaplin a venit imediat: La tine e invers, nimeni nu înţelege ceea ce zici, dar toţi te admiră. Acest dialog e important deoarece evidenţiază două modele de a conduce o populaţie: emoţional şi raţional. Hawking funcţionează pe baza celui de-al doilea, dar fără să aducă suficiente explicaţii din cauza deficitului cultural. Deşi adevărul spus în întregime e că în ultimele decenii s-au făcut eforturi mari pentru a înlocui raţionalul cu emoţionalul ca mod de administrare, şi iată de ce apar în prim-plan politicienii şi marketingul.
Vorbind despre România, sintagma de stat social din Constituţie creează premise pentru utilizarea emoţionalului în locul raţionalului. Şi astfel se ajunge ca până şi comentariile economice, ce par strict tehnice, să aibă substrat politic. Pentru că elementele de discurs, chiar dacă-s economice, urmăresc ancorarea emoţionalului, adică exact pe ceea ce se sprijină statul social.