Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
CIORNE
Fără îndoială, românul nu s-a născut ecologist. Într-un orăşel minier, unde toţi bărbaţii de peste 40 de ani suferă de silicoză, un guvern, nu acesta, a propus închiderea unei mine. A ieşit tărăboi. Demonstraţii de neveste cu copii în braţe, revoltă a muncitorilor bolnavi de silicoză, care nu apucau niciodată pensia. Cum să li se închidă mina? Sărăcia, în acel caz, era mai înspăimântătoare decât moartea.
Fără îndoială, românul nu s-a născut ecologist. Într-un orăşel minier, unde toţi bărbaţii de peste 40 de ani suferă de silicoză, un guvern, nu acesta, a propus închiderea unei mine. A ieşit tărăboi. Demonstraţii de neveste cu copii în braţe, revoltă a muncitorilor bolnavi de silicoză, care nu apucau niciodată pensia. Cum să li se închidă mina? Sărăcia, în acel caz, era mai înspăimântătoare decât moartea.
CIORNE
O anume taxă, de primă, secundă sau terţă înmatriculare a automobilelor, bâzâie de ceva vreme în televizoare şi agită până la isterie societatea românescă. Politicienii s-au împărţit în două tabere. Presa s-a împărţit, ca tot ce există în epoca Băsescu, în două tabere. Muieruştele-comisar sovietic şi muieruştele-procurur nazist din televiziuni condamnă fără drept de apel. Păgubiţii sunt chemaţi în stradă. Tăriceanu trebuie belit. Posesorii de maşini şi neposesorii de maşini sunt revoltaţi. Fiecare în felul lui. Mărturisesc, habar n-am cum e mai bine. Ştiu doar că întotdeauna cei cărora li se ia ceva fac scandal. "Când îi dai, îi fată vaca, zice un proverb. Când îi ceri, îi moare viţelul". åia care plătesc taxa de mediu, milionari sau simpli amărăşteni, sunt nemulţumiţi. Mulţumit e un vecin al meu, pensionar, lipsit de autoturism, dar împroprietărit de bătrâneţe cu o boală de plămâni. Nu mai avem unde respira, zice el. Trăim într-un cazan cu otravă. Apăraţi aerul! Amicul meu Mircea Duţu, profesor universitar şi rector al Universităţii Ecologice, îmi spunea odată că Bucureştii, ca unul din cele mai poluate oraşe, scurtează viaţa cetăţenilor săi cu patru ani faţă de oricare altă urbe din România. Iată o taxă pe viaţă care nu revoltă politicienii, o taxă pe buletinul de Bucureşti. Dacă aş sta mereu la Sângeru, pesemne că elasticul vieţii mele s-ar mai lungi cu nişte zile sau ani. Asta în varianta fericită că nu mă calcă tramvaiul în apartament. Un alt universitar eminent, profesorul Sarafoleanu, marele nostru orelist, îmi spunea că este alarmantă cifra copiilor cu vegetaţii nazale. Mai pe înţelesul meu, polipi. Dacă ţin bine minte, circa 80 la sută din copiii născuţi şi crescuţi în Capitală fac polipi. Cauza – procentul ucigaş de noxe. Privesc cu strângere de inimă mamele care împing landouri cu plozi scoşi la "aer curat‘‘. Copilul respiră exact la înălţimea hornurilor de eşapament. Taxa asta pe ţeava înnegrită a maşinilor, dacă are menirea să scuture ceva din mizeria pe care o trăim şi o respirăm, e, după opinia mea, binevenită. Ştiu că mă vor înjura destui. Subiectul a devenit politic şi mulţi storc din buretele lui scârbos voturi. Doamna Sulfina Barbu, ministru PD al Mediului, cu o aplecare onomastică specială pentru domeniu, a propus proiectul. Azi îl înjură la televizor scuturându-şi bretonul şi ţuguindu-şi buzele de liceană bosumflată. N-a mâncat usturoi (Dumnezeule, cum să mănânce usturoi o aşa silfidă!?), nici gura nu-i miroase. Ca şi alte cucoane politice din partidul domnului Băsescu, a învăţat că minciuna nu se taxează. Un artizan desăvârşit al minciunii e azi şef de stat. Cum să nu facă tumbe electorale fosta ministresă? I se va vedea lenjeria intimă? Ei, şi?! S-a supărat cineva atunci când aproba, printr-o firmă care-i aparţinea, defrişarea pădurii Băneasa? Sub ce motiv? Pentru a feri de şoareci vilele ce urmau să fie construite în zonă! Fără îndoială, românul nu s-a născut ecologist. Într-un orăşel minier, unde toţi bărbaţii de peste 40 de ani suferă de silicoză, un guvern, nu acesta, a propus închiderea unei mine. A ieşit tărăboi. Demonstraţii de neveste cu copii în braţe, revoltă a muncitorilor bolnavi de silicoză, care nu apucau niciodată pensia. Cum să li se închidă mina? Sărăcia, în acel caz, era mai înspăimântătoare decât moartea. Să fie atât de grav, în cazul impozitului pe ţeava de eşapament, mărunţişul în plus pe care-l dă, să zicem, unul din regii bordurilor din România, milionar, coleg de partid cu aceeaşi revoltată doamnă Sulfina? Înţeleg nemulţumirea amărăştenilor. Dar cum de se revoltă partidul de bogătaşi ai domnilor Videanu, Berceanu, Blaga, Udrea? Lăsaţi un leu domnilor şi pentru aer şi pentru copaci şi pentru gazon. Ţâncii bucureşteni se nasc cu masca de gaze pe figură. Într-o metropolă în care uruie în intersecţii de zece ori mai multe motoare decât încap pe aceste străzi bombardate şi terciuite, fiecare cetăţean e cuplat la aerul condiţionat al unei ţevi de eşapament. Resuscitare zilnică, gură la gură, cu o teavă de eşapament. Nu vreau ca România să devină cimitirul de rable al Europei, zisese Tăriceanu anul trecut şi i-am dat dreptate. Multe din maşinile care circulă în Bucureşti, unele din vremea bunicii, folosesc parcă fasole şi nu benzină. În urma lor oraşul pute.
P.S. Singurul ministru român care se duce uneori la serviciu cu bicicleta este ungurul Attila Korodi. Argumentele lui, maimuţărite de presă şi înjurate de negustorii de rable, mi s-au părut de bun-simţ. Pe de altă parte, corul. Taxă de mediu? Ce taxă! Jos Guvernul! Trăiască Sulfina Barbu (cea de azi, nu cea de ieri)!
O anume taxă, de primă, secundă sau terţă înmatriculare a automobilelor, bâzâie de ceva vreme în televizoare şi agită până la isterie societatea românescă. Politicienii s-au împărţit în două tabere. Presa s-a împărţit, ca tot ce există în epoca Băsescu, în două tabere. Muieruştele-comisar sovietic şi muieruştele-procurur nazist din televiziuni condamnă fără drept de apel. Păgubiţii sunt chemaţi în stradă. Tăriceanu trebuie belit. Posesorii de maşini şi neposesorii de maşini sunt revoltaţi. Fiecare în felul lui. Mărturisesc, habar n-am cum e mai bine. Ştiu doar că întotdeauna cei cărora li se ia ceva fac scandal. "Când îi dai, îi fată vaca, zice un proverb. Când îi ceri, îi moare viţelul". åia care plătesc taxa de mediu, milionari sau simpli amărăşteni, sunt nemulţumiţi. Mulţumit e un vecin al meu, pensionar, lipsit de autoturism, dar împroprietărit de bătrâneţe cu o boală de plămâni. Nu mai avem unde respira, zice el. Trăim într-un cazan cu otravă. Apăraţi aerul! Amicul meu Mircea Duţu, profesor universitar şi rector al Universităţii Ecologice, îmi spunea odată că Bucureştii, ca unul din cele mai poluate oraşe, scurtează viaţa cetăţenilor săi cu patru ani faţă de oricare altă urbe din România. Iată o taxă pe viaţă care nu revoltă politicienii, o taxă pe buletinul de Bucureşti. Dacă aş sta mereu la Sângeru, pesemne că elasticul vieţii mele s-ar mai lungi cu nişte zile sau ani. Asta în varianta fericită că nu mă calcă tramvaiul în apartament. Un alt universitar eminent, profesorul Sarafoleanu, marele nostru orelist, îmi spunea că este alarmantă cifra copiilor cu vegetaţii nazale. Mai pe înţelesul meu, polipi. Dacă ţin bine minte, circa 80 la sută din copiii născuţi şi crescuţi în Capitală fac polipi. Cauza – procentul ucigaş de noxe. Privesc cu strângere de inimă mamele care împing landouri cu plozi scoşi la "aer curat‘‘. Copilul respiră exact la înălţimea hornurilor de eşapament. Taxa asta pe ţeava înnegrită a maşinilor, dacă are menirea să scuture ceva din mizeria pe care o trăim şi o respirăm, e, după opinia mea, binevenită. Ştiu că mă vor înjura destui. Subiectul a devenit politic şi mulţi storc din buretele lui scârbos voturi. Doamna Sulfina Barbu, ministru PD al Mediului, cu o aplecare onomastică specială pentru domeniu, a propus proiectul. Azi îl înjură la televizor scuturându-şi bretonul şi ţuguindu-şi buzele de liceană bosumflată. N-a mâncat usturoi (Dumnezeule, cum să mănânce usturoi o aşa silfidă!?), nici gura nu-i miroase. Ca şi alte cucoane politice din partidul domnului Băsescu, a învăţat că minciuna nu se taxează. Un artizan desăvârşit al minciunii e azi şef de stat. Cum să nu facă tumbe electorale fosta ministresă? I se va vedea lenjeria intimă? Ei, şi?! S-a supărat cineva atunci când aproba, printr-o firmă care-i aparţinea, defrişarea pădurii Băneasa? Sub ce motiv? Pentru a feri de şoareci vilele ce urmau să fie construite în zonă! Fără îndoială, românul nu s-a născut ecologist. Într-un orăşel minier, unde toţi bărbaţii de peste 40 de ani suferă de silicoză, un guvern, nu acesta, a propus închiderea unei mine. A ieşit tărăboi. Demonstraţii de neveste cu copii în braţe, revoltă a muncitorilor bolnavi de silicoză, care nu apucau niciodată pensia. Cum să li se închidă mina? Sărăcia, în acel caz, era mai înspăimântătoare decât moartea. Să fie atât de grav, în cazul impozitului pe ţeava de eşapament, mărunţişul în plus pe care-l dă, să zicem, unul din regii bordurilor din România, milionar, coleg de partid cu aceeaşi revoltată doamnă Sulfina? Înţeleg nemulţumirea amărăştenilor. Dar cum de se revoltă partidul de bogătaşi ai domnilor Videanu, Berceanu, Blaga, Udrea? Lăsaţi un leu domnilor şi pentru aer şi pentru copaci şi pentru gazon. Ţâncii bucureşteni se nasc cu masca de gaze pe figură. Într-o metropolă în care uruie în intersecţii de zece ori mai multe motoare decât încap pe aceste străzi bombardate şi terciuite, fiecare cetăţean e cuplat la aerul condiţionat al unei ţevi de eşapament. Resuscitare zilnică, gură la gură, cu o teavă de eşapament. Nu vreau ca România să devină cimitirul de rable al Europei, zisese Tăriceanu anul trecut şi i-am dat dreptate. Multe din maşinile care circulă în Bucureşti, unele din vremea bunicii, folosesc parcă fasole şi nu benzină. În urma lor oraşul pute.
P.S. Singurul ministru român care se duce uneori la serviciu cu bicicleta este ungurul Attila Korodi. Argumentele lui, maimuţărite de presă şi înjurate de negustorii de rable, mi s-au părut de bun-simţ. Pe de altă parte, corul. Taxă de mediu? Ce taxă! Jos Guvernul! Trăiască Sulfina Barbu (cea de azi, nu cea de ieri)!
