x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Teoria covrigului

Teoria covrigului

de Tudor Octavian    |    13 Oct 2010   •   00:00

Faptul să se înmulţesc mall-urile e semnificativ în mai multe pri­vin­ţe. Dar tot atât de semnificativ e şi faptul că se înmulţesc co­vri­găriile. Şi nu numai că se des­chid zilnic covrigării, dar acestea tind să im­pu­nă şi o  teorie a covrigului.

Cunosc rafinaţi ai covrigului care nu cumpără decât renumiţii covrigi de Buzău, deşi renumiţii co­vrigi de Braşov sunt la fel de re­n­umiţi. Că şi producţia de Eu­g­enia a marcat o diversificare re­gi­o­nală, care a dus la radica­li­za­rea opţiunilor, e altă poveste. Unii re­uşesc să facă o legătură cauzală în­tre renaşterea covri­gu­lui şi re­naşterea Eugeniei. Un  domn cu o pen­sie mică, dar vi­oa­ie, mi-a dez­vă­luit o taină de pia­ţă: cine preferă covrigii de Buzău refuză din ra­ţiuni politice Eugenia de Harghita. Eugenia de Harghita, prin ur­ma­re, face jo­cul ungurilor mai bine ca UDMR-ul pentru că îl face zilnic şi mai ieftin decât cârnaţii de Miercurea Ciuc.

În 1991, la New York, am aflat că nu dolarul  certifică stabilitatea economiei, ci oul. Cât timp omleta şi cafeaua de di­mi­nea­ţă costă un dolar, mi-a zis un român cu opt falimente la activ şi toate reuşite, e bine în America. Tot atunci mi s-a spus că sa­la­riul minim garantat pe oră su­portă un echivalent stabil de un deceniu în ouă. În 1991, cu cinci dolari şi cincisprezece cenţi, cât se plătea cel mai prost ora pe con­tract, puteai să cumperi cincizeci şi unu de ouă şi jumătate. Guvernul Boc a adus economia românească într-o etapă istorică în care covrigul, ca etalon monetar, tinde să înlocuiască leul. Ve­nitul minim garantat, socotit în covrigi, defineşte mai sigur şi pe înţelesul tuturor condiţia indivi­du­lui. Mai bine zis, condiţia lui de piaţă. Leafa premierului e de circa opt mii de covrigi. Ea creş­te la zece mii dacă e echivalată în covrigi de pro­du­cător sau la preţul pe piaţa neagră a covrigului. Şi chiar mai mare, când e so­co­tită bunăoară în covri­gii ţi­gă­neşti de şaptezeci de bani de la Gara de Nord. Dar suferă o tă­ie­re de cincisprezece la sută dacă e măsurată în covrigii de firmă de pe Strada Academiei.

Un lucru care ar putea în­sem­na cu adevărat relansarea eco­no­mi­ei e politica luminată, re­vo­lu­ţi­o­nară chiar, a unor co­vri­gării la care dacă plăteşti pa­tru primeşti cinci. La scară na­ţi­o­nală, politica lui patru pentru cinci, indiferent că priveşte co­mer­ţul cu amănuntul sau cel cu ridicata din Parlament, duce la un boom de douăzeci de pro­cen­te. Premierul Boc are astfel un mijloc financiar cu o fluc­tu­a­ţie con­trolată. Nici nu e nevoie să mă­soa­re covrigul ca să ştie situaţia creşterii economice pe judeţe, e destul să măsoare gaura.

Nu-i nevoie nici de o mare pricepere financiară ca să reali­zezi diferenţa dintre net şi brut. Dacă venitul minim pe eco­no­mi­e, cel brut adică, e de şase sute cincizeci de covrigi de platforma Obor, cel net e cu cincisprezece la sută mai mic în restul Capitalei. Altfel spus, aproximativ cincisute de găuri. În găuri de covrigi de Buzău, venitul minim e niţel mai mare, iar în găuri de covrigi de Harghita regresul e ca de la democraţie la discriminare.

×
Subiecte în articol: editorial