x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tintele-corp

Tintele-corp

de Marius Tucă    |    03 Noi 2005   •   00:00

Dupa ce saptamana trecuta tinta atacurilor a fost presedintele Traian Basescu prin cele doua tinte-corp numarul unu - Elena Udrea si numarul doi - Dorin Cocos, saptamana aceasta rolurile s-au inversat.



Se trage din toate pozitiile. Si din toate partile. Si daca batalia a inceput cu niste pocnitori, niste petarde care abia se auzeau, de-acum s-a ajuns la folosirea artileriei grele. Ghiulele zboara prin aer mai ceva ca pasarile aviare prin Delta Dunarii. Stim cine e Semaca, stim si cine e Lascarica, nu ne mai ramane decat sa fim atenti la armamentul folosit din dotare pentru a intelege mai bine "care cu care" si "cine cu cine". Dupa ce saptamana trecuta tinta atacurilor a fost presedintele Traian Basescu prin cele doua tinte-corp numarul unu - Elena Udrea si numarul doi - Dorin Cocos, saptamana aceasta rolurile s-au inversat. Tinta-corp numarul trei, Dinu Patriciu, a devenit tinta focului incrucisat tras din toate pozitiile asupra primului-ministru Calin Popescu Tariceanu. Si uite asa, din punctul sensibil Elena Udrea de la Palatul Cotroceni s-a ajuns la punctul nevralgic Dinu Patriciu de la Palatul Victoria. Am scris in nenumarate randuri din acest colt de pagina despre instabilitatea politica din Romania si despre necesitatea alegerilor anticipate. La o majoritate atat de fragila se adauga astazi si razboiul intrat intr-o noua faza, pe viata si pe moarte, dintre presedinte si prim-ministru. Alianta D.A. (Dreptate si Adevar) isi traieste, de fapt, ultimele zile, avand ca prim-ministru pe Calin Popescu Tariceanu. Puterea sa in Partidul National Liberal sta in functia pe care o ocupa la Palatul Victoria. Si Traian Basescu stie cel mai bine acest lucru. Asa cum stie ca pana la ultima solutie, alegerile anticipate, mai exista si solutia impunerii in PNL si la Guvern a gruparii Mona Musca - Theodor Stolojan. Daca s-ar putea adopta solutia asta. Daca nu, vom asista la un razboi de gherila in urma caruia cu siguranta cel care va iesi ciuruit va fi Calin Popescu Tariceanu. Nu stim cand va avea loc deznodamantul, dar cu certitudine asistam la impartirea Drepturilor si Avantajelor. Luati de va uitati bine!

×
Subiecte în articol: editorial