Toamna

N-am stiut niciodata prin ce minune trecem de la vara inspre toamna. Undeva se rupe un echilibru care n-are de-a face cu anotimpurile calendaristice, cu temperaturile sau ploile.

Toamna este, de fapt, o plasmuire de aer si timp. Atat! Restul inseamna imaginatia fiecaruia dintre noi! Impodobim timpul si aerul aidoma unui pom de Craciun: frunze, ploi, ruginiu, melancolie…

Toamna nu este ceea ce am crezut noi ani de-a randul fie ca a fost vorba de copilarie, adolescenta sau varsta unui om mare.

Toamna este un sentiment, toamna nu este un anotimp. Este sentimentul acela nedeslusit al scurgerii timpului fara sa-ti pese, al abandonului ca ultima forma de fronda, de libertate si razvratire in cele din urma.

Toamna poate fi sentimentul cutitului infipt in rana, rasucit pana la prima zapada.

Toamna mai este si sentimentul acela pierdut pe care il regasesti bucuros de fiecare data ca o dovada ca trecerea timpului n-a risipit cu totul din tine ideea de aventura in jurul sufletului.

Nu stiu daca trecerea de la vara la toamna se poate face in scris. Dar cu siguranta ca toamna nu tine cont de celelalte anotimpuri si trecerea lor.

Tocmai pentru ca e un sentiment, ea nu-si permite luxul sa fie o continuare, sa fie o trecere sau o punte. Am putea s-o acuzam de trufie atunci cand ii cadem prada, daca n-am sti ca se topeste o data cu noi ca zborul unui fluture in chihlimbar.

Hartuiala unui sentiment asa cum este toamna te poate pune la zid si te poate executa fara sa te avertizeze macar cu vreo culoare. Sau, dimpotriva, te poate inalta capatand fiinta o data cu tine.

Toamna nu e anotimp, toamna poate fi un sentiment…