Tudor Octavian: În sfârşit, Europa se interesează…

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Unul dintre multele articole despre ţi­gani, tipărite în publicaţiile franţuzeşti de toată mâna, poartă un titlu pe care ar fi trebuit să-l citim încă de acum optspre­z­ece ani: "Europa se interesează de soarta romilor".

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Unul dintre multele articole despre ţi­gani, tipărite în publicaţiile franţuzeşti de toată mâna, poartă un titlu pe care ar fi trebuit să-l citim încă de acum optspre­z­ece ani: "Europa se interesează de soarta romilor".

Titlul vine însă cu o precizare – "În sfâr­şit, Europa se interesează de soarta ro­mi­lor" –, dar şi cu o perfidie: "Fuga ţi­ga­ni­lor spre Vest le impune celor şapte mari pu­teri să combată rasismul, căruia aceş­tia îi cad victime". Spun perfidie de­oa­re­ce autorul paginii dă de înţeles că rasismul e încă în floare în estul Europei, nu şi în vest. Recensământul european al răs­pân­di­rii ţiganilor dă, pe ţări, următorul clasament: România – 2.400.000, Bulga­ria – 800.000, Spania – 800.000, Ungaria – 600.000, Serbia – 500.000, Turcia – 500.000, Slovacia – 450.000, Franţa – 400.000, Republica Cehă – 250.000, Macedonia – 250.000, Grecia – 220.000, Ucraina – 200.000, Anglia – 150.000, Germania – 140.000, Italia – 120.000, Albania – 100.000, Bosnia – 80.000. Celelalte ţări au mai puţin de 50.000, dar chiar şi aşa procentul de ţi­gani în ţările mici e semnificativ. Sau, mai bine zis, suficient de mare ca şi acestea să se intereseze, în fine, de problema integrării lor.

Lăsând deoparte faptul că pe harta îm­prăştierii etniei pe continent România şi Bulgaria apar grafic ca două enclave gata să explodeze, comentatorul adună 2.400.000 cu 800.000 şi obţinem un total de 2.500.000!!! Ce nu face articolul, şi nu o face intenţionat, ca să incrimineze modul în care sunt trataţi ţiganii în Eu­ro­pa Centrală şi de Est e totalul continental. În întreaga Europă trăiesc, conform re­cen­să­mintelor, circa 10 milioane de ţi­gani. Numai că şi în Vest re­cen­să­min­tele sunt la fel de vulnerabile, întrucât nu­mă­rul nomazilor e necunoscut, iar al ţi­ga­ni­lor, care ori nu-şi declară apartenenţa la etnie, ori nu-şi numără toţi copiii, e şi el mare. În biblioteca unui francez pasionat de problemă am găsit mai multe cărţi şi albume de fotografii ale căror autori erau mai preocupaţi de starea reală a ţiganilor din Franţa decât de a demonstra rasisme­le altora. Din aceste albume se în­ţe­le­gea că, în ciuda modului în care Franţa tra­tea­ză chestiunea celor 400.000 de ţigani ai ei, ţigani francezi, nomazi şi rezistenţi la orice forme de integrare există la tot pa­sul.  Mai intră în discuţie o ciudăţenie: de ce multe ţări bogate şi cu reale posibilităţi de a proceda la integrarea lor n-au ţigani? Răspunsul e simplu: nu mai au ţigani! Ţiganii n-au reuşit să le penetreze, n-au fost toleraţi, au fost centrifugaţi către ţări mai sărace, dar mai tolerante. Ca România, de exemplu.

În sărăcie, ţiganii români s-au înmulţit tocmai datorită toleranţei. În România, indiferenţa a putut să se numească, fără ca asta să neliniştească pe nimeni, tole­ranţă. În fine – ca să folosim şi noi o formulă dragă autorului articolului – şi re­ve­nind la recensăminte, migraţia ţiganilor spre vestul Europei nu-i un fenomen ge­nerat de intoleranţa românilor. Ţiganii sunt ca lichidul în vasele comunicante, ocupă locul gol, circulă înspre spaţii fără ţigani. Europa nu oferă nici azi astfel de spaţii, aşa cum nu le-a oferit de o mie de ani încoace. Europa e ipocrită, pentru că e conştientă de un adevăr: România nu generează, nu fabrică populaţii de ţigani. România îndură consecinţele unor poli­tici europene făţiş sau mascat discriminatorii, de pe întinderea unui mileniu.