Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu există situaţii imposibile, ci doar situaţii cărora nu li s-a aflat încă soluţia. Ministerul Culturii reclamă bugetul mic, deşi, cu şi mai puţini bani, cu mult mai puţini bani, nişte capete nu numai luminate, ci şi foarte determinate să rezolve ecuaţiile aparent imposibile ale culturii naţionale ar impune rezolvări ingenioase.
Pentru promovarea valorilor naţionale în lume se risipesc sume mari, cu efecte neglijabile. Manifestările patronate de Ministerul Culturii sunt onorabile, în chip tradiţional. Şi tot în chip tradiţional au o relevanţă, în ce priveşte reflexul internaţional, discutabilă. În toată lumea, proiectele culturale suportă un control amănunţit al consecinţelor. Nu faci la nesfârşit ce-ai mai tot făcut dacă prin tot ce-ai mai făcut n-ai obţinut mare lucru.
Am primit de la autorul său, caricaturistul Nicolae Ioniţă, din Ploieşti, un volum fabulos în toate privinţele: ca idee, răsunet şi inteligenţă managerială. Volumul se cheamă „O istorie a literaturii române desenată de mari graficieni ai lumii”. De mai bine de un deceniu, graficianul Nicolae Ioniţă a instituţionalizat, pe plan mondial, chiar dacă numai în lumea caricaturiştilor, un tip de propagandă culturală care uimeşte prin simplitate şi în egală măsură prin rezultate. Nicolae Ioniţă i-a solicitat pe cei mai faimoşi caricaturişti, din ţările unde caricatura are tradiţie şi autoritate în materie de umor, să interpreteze portretele cele mai popularizate ale unor personalităţi româneşti, de la Burebista până în prezent. I-au răspuns, trimiţând mii de desene cu aceste portrete emblematice, tratate conform cu stilul şi spiritul fiecăruia, 1.500 de artişti de pe tot mapamondul, adică din 128 de ţări. În total, peste 10.000 de desene cu o tipologie rafinată, de cele mai multe ori surprinzând esenţialul personalităţii cu o artă de zile mari. Portretele lui Eminescu şi ale lui Caragiale, bunăoară, au sosit pe adresa lui Nicolae Ioniţă în sute de variante.
Cu o selecţie de câteva mii din portretele literaturii române de la începuturi până astăzi, Muzeul Naţional al Literaturii Române a publicat recent volumul despre care am pomenit mai sus. Din păcate – şi cu lipsa de fonduri cronicizată a Muzeului –, în numai 200 de exemplare! Un mod mai românesc de a distruge, raportând dezastrul ca pe un succes, e greu de imaginat. Muzeul Literaturii n-a putut mai mult. Dar până a ajunge aici, Nicolae Ioniţă a fost refuzat de toate instituţiile culturale cu pretenţii, inclusiv de somnolentul nostru Minister al Culturii. Nimeni, dar absolut nimeni din aceste instituţii, altfel având în obligaţii şi propaganda culturală peste hotare, nu a întrevăzut completul de oportunităţi, lesne de acoperit financiar şi cu un folos cultural maxim al iniţiativei lui Nicolae Ioniţă. E un caz de orbire la cel mai înalt nivel. Dacă nu cumva unul de incompetenţă în forme continuate.
