x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un divorţ imposibil

0
Autor: Maria Timuc 30 Aug 2012 - 12:07
O prietena mi-a marturisit cu amaraciune ca avea unele probleme; un cunoscut de-al ei o suna sistematic, sa-i vorbeasca despre sotia care l-a parasit! Uneori iritat si furios, alteori trist, omul spune despre nevasta cate-n luna si-n stele. Vorbeste despre ea ca despre un dusman, dar – cu toate acestea – insista ca 'dusmanul' sa se intoarca la el. Proverbul 'rau e cu rau, dar mai rau e fara rau' se confirma aici. Prietena mea era obosita din pricina starii acestui barbat, care – uneori – ii trimite mesaje de amenintare, gen 'am sa mor'! I-am spus prietenei mele, dupa cele cateva simptome manifeste ale barbatului, ca el a fost abandonat in copilarie, iar acum, amenintat cu separarea, simptomele de suferinta, cauzate de abandonul de atunci, la care s-au adaugat energiile altor evenimente de separare pe care le traise, s-au reactivat. Furia lui – starea care-o uluia pe prietena mea – nu era decat un semnal al depresiei barbatului sau semnul iesirii temporare din depresie. Furia are putin mai multa energie decat deprimarea, dar ea nu-i decat un paleativ de moment, pe care oamenii il folosesc instinctiv, ca pe-un anestezic, care le usureaza starea de suferinta si le da un fals sentiment de putere. Energia furiei nu-i o stare vindecatoare pentru minte si suflet. Prin furie ne furam singuri energia. Ca si cum urcam rapid de la parter pana la etajul zece, sarind treptele una cate una; o data ajunsi la capatul scarilor, ne trezim cazuti, dar nu pe scari, ci alunecam in golul interior si acolo suntem obligati sa ne traim toata suferinta pe care am vrut s-o evitam prin furie! Unii isi anesteziaza suferinta interioara cu alcool, altii folosesc ca anestezic sexualitatea necontrolata, caci placerea fizica amana, ca si furia, momentul confruntarii cu adevarul, cu propria suferinta. Cand i-am descris prietenei mele trecutul barbatului doar pe baza manifestarilor sale psihologice de moment, ea a confirmat intru totul ca barbatul fusese abandonat de mama, iar despartirea lor definitiva fusese chiar mai impovaratoare si traumatizanta. Acum, ca sotia il parasise, durerea copilului abandonat s-a reactivat, durerea separarii de mama, existenta in inconstient, a reaparut in constiinta pentru a fi vindecata. Fireste, i-am recomandat sa faca urgent psihoterapie, caci – asa cum putem intui evenimentele trecutului pe baza simptomelor manifeste in prezent, putem intui si evenimente viitoare posibile, iar in unele cazuri absenta unei terapii poate fi fatala. Oricare dintre noi, femei sau barbati, purtam inconstient in noi traumele si fericirile pe care le-am trait in relatia cu tot ce ni s-a intamplat vreodata in viata. De fiecare cand suntem amenintati cu divortul, cu separarea, cu alte evenimente nefericite, ne opunem separarii. Dar, si daca persoana aceea se intoarce, si daca ne paraseste pentru totdeauna, trauma din trecut nu trece fara ca noi sa fim constienti ca avem in evenimentul traumatizant din prezent oportunitatea de a ne vindeca o durere de care n-am putut divorta niciodata. Din pricina durerilor din trecut, suntem ca niste carute, care merg prin viata cu piedica pusa. Nu avem acces la fericire, nu putem cunoaste bucuria si percepem ca ne lipseste mereu ceva. O psihoterapie (chiar apelul la preot, la duhovnic) ne poate ajuta sa iesim din marasmul suferintelor, iar ea este chiar obligatorie in toate cazurile in care copilariile au fost marcate de evenimente traumatizante grave. Nu-i rusinos sa ne dorim vindecarea sufletului si a mintii noastre, dar poate deveni distructiv sa negam durerea pe care o simtim si sa nu intelegem ca ceea ce ne doare acum, oricine ar parea ca ne loveste, este o stare in noi, a noastra si ea poate fi vindecata!

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de