Un popor de cicatrice

Greaua mostenire a poporului roman este poporul roman. Greaua mostenire suntem noi, cei care ne-am nascut, am trait, ne-am format inainte de ’89. Vreme de aproape o jumatate de secol, istoria a lucrat la greaua mostenire de pe urma careia suferim si astazi.

Cu sau fara voia noastra, anii de comunism au facut din noi, moral, intelectual, fizic si genetic, in cele din urma, o mostenire care a cantarit enorm in toti acesti 15 ani postrevolutionari. Am crezut sau ne-a placut sa credem ca noi, poporul roman, ne-am nascut in decembrie ’89. Asa si este, dar numai ca figura de stil: ne-am nascut inca o data, ne-am nascut a doua oara, daca vreti, dar am ramas aceiasi. Aceiasi cu alte vise, sperante, cu alte ambitii si energii, dar aceiasi. Poporul roman nu s-a schimbat peste noapte, n-a putut sa se dea peste cap in decembrie ca sa fie altul. Din nefericire! Ca sa va dau un exemplu la indemana, ganditi-va ca sutele de mii de turnatori sau milioanele de pe vremea lui Ceausescu au continuat sa traiasca in Romania si dupa decembrie ’89 chiar daca n-au mai turnat. Si exemplele pot continua la nesfarsit.

Asadar, mostenirea care am fost, care suntem a devenit mai grea sau mai usoara in functie de capacitatea noastra de a ne schimba. In plus, fibra poporului roman, grav afectata o jumatate de secol, a trebuit sa faca fata nu numai unei noi lumi, ci si unei lumi la sfarsit de secol XX si inceput de secol XXI intr-o transformare incredibila.

Reconstructia unei noi Romanii cu acelasi popor a fost o incercare prea grea pentru noi. Si nici nu putea fi altfel. Din pacate, in loc sa tratam bolile cauzate de suferintele trecutului, pentru a putea inchide definitiv cicatricele, in loc sa tratam bolile de fond, ne-am ocupat cu toata energia, cu toata priceperea si forta de racelile trecatoare. E ca si cand ai trata un organism grav bolnav cu aspirina sau paracetamol. Cu toata greaua mostenire, cu toata povara care am fost si suntem noi, cred ca ne-am descurcat onorabil. Noi, un popor de cicatrice!