x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Un preşedinte pentru vacanţele noastre

Un preşedinte pentru vacanţele noastre

de Maria Coman    |    05 Iun 2015   •   07:42

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis se răţoia (pe Facebook, ce e drept) la Parlament, că obstrucţionează procesul de justiţie, supărat că nu a fost arestat Dan Şova. Miercuri, probabil supărat în continuare pe Parlament, pentru că nu se poate lucra aşa, a plecat în inspecţie. În inspecţie unde altundeva dacă nu la Neptun, să verifice cum arată vilele de protocol de acolo. Miercuri, când toată lumea era la birou, să nu fie aglomerată autostrada. Miercuri, în mijlocul săptămânii. Miercuri, când prin toate instituţiile lumea începea să moară de cald şi să transpire pe sub cămăşi. Miercuri, căci îşi terminase toate celelalte treburi şi îşi permitea o zi liberă. Nu ştim ce a rezultat în urma inspecţiei, sper totuşi că situaţia nu e aşa de dramatică precum e cea de la Cotroceni şi că perdelele de pe litoral corespund standardelor prezidenţiale. Oare plase de ţânţari or fi? Sper că a verificat şi asta, căci n-aş vrea să se trezească în mijlocul vacanţei cu o aşa problemă pe cap.

Între timp, preşedintele s-a întors la birou. Şi are de promulgat legea care permite acordarea tichetelor de vacanţă pentru angajaţi. Sper, din nou, că nu va retrimite legea pentru că tichetele se acordă doar vacanţelor în ţară, nu şi în străinătate.


 

×