Violată sau salvată de la moarte?

de Ion Cristoiu | 15 Mar 2008 • 00:00

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Detectiv. Catedrala din X a angajat doi detectivi particulari (unul fără diplomă, din nefericire) ca să găsească moaştele Sfântului Sava, patronul aşezământului, vârât în smoală fierbinte până la gât în anul 372, de vizigoţi, pentru credinţa sa nestrămutată în Christos. Cei doi nu ştiu de unde s-o apuce cu investigaţia. Deocamdată studiază de zor efectele smoalei fierbinţi asupra martirilor Creştinismului.

CAZ. Nu s-ar putea spune că prestigiul României n-a crescut în ultimul timp. În tot mai multe locuri, numele ţării noastre e pomenit cu insistenţă. Ca, de exemplu, la Academia de Justiţie Europeană. Specialiştilor de aici li se aduc spre dezbatere fel de fel de cazuri aparte. Unul dintre acestea, îndelung discutat la mese rotunde şi la seminarii, e cunoscut sub numele Violul de la Măgura (România).

Despre ce-i vorba? O tânără din satul Măgura, judeţul Maramureş, s-a sinucis. Decepţie în amor! Doctorii n-au putut-o salva. Respectiva a fost dusă la morgă. Noaptea, văzînd-o frumoasă şi goală pe tejgheaua de beton, managerul Vasile Vasile, uşor băut, a violat-o. Fata, care se afla în moarte clinică, a sărit în sus, ţipând cât o ţinea gura.

Judecătoria din Baia Mare n-a rezolvat nici azi cazul. Pe de o parte, e viol. Pe de alta, e salvare de la moarte. Pe de o parte, fata era moartă. Pe de alta, era vie. Violul s-a produs asupra unui cadavru? Sau asupra unei persoane vii? Cazul, atât de complicat, a fost trimis Academiei de Justiţie de la Bruxelles. Marii jurişti ai Europei n-au ajuns nici ei la o concluzie. Între timp, cei doi, fata şi managerul, s-au căsătorit.

D-ALE CANICULEI. Căldură grea, copleşitoare. Soarele stă să plesnească de efortul de a fi cât mai incandescent, aşa cum îi cere manualul de Astronomie. Câţiva inşi au găsit un mijloc original de a se pune la adăpost de roata de foc de deasupra. Au deschis portbagajul Daciei Combi şi-l ţin aşa pe post de acoperiş.

CU TRENUL-VAGON. De la Medgidia, mersului lin îi ia locul unul cu păcăneli. Am schimbat şinele de la Bucureşti, luând-o acum pe calea ferată rămasă de pe vremea lui Carol I, cu bucăţele de şină prost îmbucate. Tulcea îmi dă acel sentiment bizar de staţie terminus. Toate trenurile se opresc aici şi nu pleacă mai departe. Ca şi cum ar da nas în nas cu un zid nevăzut.

COBOR. Un bătrânel vrea să ştie dacă sunt localnic. Îmi ţine calea, apoi, o femeie. Genul doamnă trecută, dar care se ţine bine, graţie unei crâncene reconstrucţii zilnice. Se interesează, dacă nu cumva mă cheamă Stroe. Nu. Nu mă cheamă Stroe. O văd apoi plecând singură la volanul maşinii sale de clasă mijlocie. Asta înseamnă că aşteptatul Stroe n-a venit cu trenul ăsta! Nu-i nimic. O să vină cu următorul! Dacă, într-adevăr, şi-a propus să ajungă la Tulcea, unde-l aşteaptă o doamnă care s-a aranjat de dimineaţă pentru el.

IMAGINE. Lângă gardul ruginit al Institutului schelălăie un căţeluş rămas de unul singur. De la câţiva metri distanţă, o pisică tărcată îl priveşte nedumerită. Nu ştie dacă s-o rupă la fugă sau să-i dea o labă.

ŞANTIER. Baraca de pe şantier a fost urcată pe platforma trasă de tractor cu macaraua pentru planşee. Înainte ca ea să se desprindă de pământ, navetiştii au intrat înăuntru. Cu pungile de cumpărături cu tot.

MORT. Sevastiţei Stan i-a murit soţul. Tânăr, la vreo 30 de ani. Ea însă nu plânge, cum se aşteaptă toţi. Nici nu vrea să-l îngroape. E convinsă că mai trăieşte. A citit într-o revistă despre cazuri de moarte aparentă. Maică-sa, femeie timidă, timorată de fiică-sa, se chinuie să prindă la telefon Spitalul de urgenţă. Să cheme de acolo un medic, să ia tensiunea mortului!

Citește pe Antena3.ro