Designerul Cătălin Botezatu şi-a lansat recent, în colaborare cu Galeriile Sabion, prima colecţie de accesorii masculine: butoni de cămaşă din aur şi argint, nasturi pentru cămăşi şi pandante. Modul de decorare a butonilor este o "reeditare" a manierei folosite chiar la primii butoni realizaţi în urmă cu 300 de ani, tehnica "champlevé" care presupune înălţarea de forme pornind de la o suprafaţă plană. Fiecare accesoriu conţine simbolurile casei Cătălin Botezatu, grifonii şi azteca, iar pe spatele lor se regăseşte, evident, semnătura Cătălin Botezatu, gravată manual.
Evenimentul a avut loc cu ocazia inaugurării Casei de Bijuterii Sabion de la parterul COCOR Department Store. Printre invitaţi s-au numărat: Simona Pătruleasa, Mădălin Ionescu, Tania Budi, Cristian Sabbagh, Dana Săvuică, Andreea Pătraşcu.
Inovaţie pe piaţa de bijuterii din România, Galeriile Sabion propun tantalul, un metal negru, extrem de tenace, hiperrezistent la acţiuni externe, care nu are punct de topire. "Sunt onorat că sunt prima persoană publică din România care poartă o bijuterie din tantal. Combinaţia de tantal şi aur de 18 karate este new entry, cea mai fashion la ora actuală. Este cel mai imposibil de lucrat material din lume. Sunt foarte puţini cei care au reuşit să-l modeleze", a declarat Botezatu.