x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Britney Spears nu se dezminte

Britney Spears nu se dezminte

de Nicoleta Craciun    |    16 Ian 2008   •   00:00

Britney Spears a şocat personalul unui magazin din California după ce a ieşit goală din cabina de probă, unde a petrecut, apoi, 45 de minute împreună cu iubitul ei, Adnan Ghalib

Britney Spears, care a iesit, duminică, la cumparaturi împreuna cu iubitul ei, Adnan Ghalib, a şocat personalul unui magazin din California după ce a ieşit goală din cabina de probă, unde a petrecut, apoi, 45 de minute împreună cu Ghalib, informează site-ul lifeandstylemag.hollywood.com.

Potrivit tabloidului, Britney Spears a intrat în magazin, a luat câteva rochii şi a intrat într-o cabină de probă, de unde a ieşit goala, câteva minute mai târziu.

“Am fost şocată. Parţile intime ale lui Britney erau la vedere. Am luat o rochie ca să o acopăr şi ea ţipat să nu mă apropii de ea. Apoi a dispărut împreună cu Adnan în cabina de probă pentru 45 de minute. Făceau nişte zgomote ciudate. A fost dezgustător”, a declarat o angajată a magazinului în care intrase cântăreaţa.

La plecare, Britney a mai facut un comentariu neinteligibil. “Nu înţelegeam nimic din ceea ce spunea. Se bâlbâia, scuipa şi vorbea cu accent britanic. Avea faţa acoperită de herpes şi acnee şi era ciufulită. Am încercat să o ajut, dar a fost foarte răutacioasă, aşa că am lasat-o în pace. «Du-te dracului!», a mai mormăit Britney când a ieşit din magazin”, a mai spus vânzătoarea.

Pe 4 ianuarie, lui Spears, în vârsta de 26 de ani, i s-a retras dreptul de a-şi vizita copiii, Preston, în vârstă de doi ani, şi Jayden, în vârstă de un an, a căror custodie este deţinută de Federline, până la următoarea audiere din cadrul procesului de stabilire a tutelei, care va avea loc luni.

 Fosta “printesă” a muzicii pop a pierdut custodia copiilor săi în octombrie, în favoarea fostului soţ, Kevin Federline, la puţin timp după ce a fost pronunţat divorţul, decizie luată de judecător în urma evaluării comportamentului său haotic: consum de droguri, petreceri, accidente rutiere etc.

×
Subiecte în articol: magazin britney