A fost odată ca niciodată. Şi va mai fi. A trecut prin metamorfoze repetate. Recunoscută, contestată, blamată, protejată. Vorbim, desigur, despre prostituţie. Care ne preocupă.

In 2003, statele UE aveau o viziune clară asupra vănzării de sex

A fost odată ca niciodată. Şi va mai fi. A trecut prin metamorfoze repetate. Recunoscută, contestată, blamată, protejată. Vorbim, desigur, despre prostituţie. Care ne preocupă. Nu atăt pe noi, ca indivizi, căt pe Uniunea Europeană in ansamblu, cu tentaculele ei grijulii care iau forma reglementărilor la nivel guvernamental. Iată deci o schiţă a lumii prostituţiei europene, prin 2003...

ALBA-NEAGRA. Bref, jumătate din ţările europene au dat verde prostituţiei, in vreme ce jumătatea cealaltă o sancţioneză. In detaliu, treaba stă după cum urmează. La austrieci e legal să foloseşti trupul tău sau pe-al al-tuia in scopuri profesionale, dacă mergi săptămănal la medic, ca să nu decimezi naţia cu boli venerice. N-ai voie să intermediezi. Chestie interzisă şi in Belgia, unde e totodată prevăzut de lege că ai voie să o faci din proprie iniţiativă, atăta vreme căt nu căştigi jenant de mult relativ la veniturile provenite din alte tipuri de meserii. Nu e insă permis să te desfăşori in spaţii publice. In Danemarca, abia in 1999 prestarea de servicii sexuale şi plata pentru acestea au devenit legale, excluzănd minorii. Pănă atunci era legal numai in condiţiile in care căştigurile provenite din prostituţie reprezentau doar o completare a venitului, nu venitul in sine. Francezii, pe de altă parte, erau cam cu fundu-n două luntrii. Ba că e criminal să vinzi, ba că e tolerat atăta vreme căt nu se petrece in spaţii publice, cu minori sau cu persoane cu dizabilităţi. Spaniolii merg pe aceleaşi reguli ca francezii, exceptănd clar situaţiile in care dama e forţată să se văndă. In Irlanda orice formă de practicare a sexului pe bani e condamnabilă, ca in Suedia, unde prostituţia e catalogată drept violenţă şi expresie a discriminării intre sexe. Portughezii sunt categorici: e ilegal numai să intermediezi, nu şi să vinzi. Aici legea nu include categoria cocotelor masculine.

MESERIE. In Olanda, in schimb, prostituţia este, din 2001, oficial, meserie. Damele de consum au drepturi şi plătesc impozite. In Germania, de asemenea, prostituatele ar avea pensie dacă s-ar inregistra oficial. De făcut, n-o fac insă pentru că taxele le-ar diminua radical veniturile obţinute din vănzarea de sine. In fine, "leagănul" e la greci. Unde bordelurile işi văd liniştite de treabă, dacă se află la peste 200 metri distanţă de clădiri publice. Inţelegem deci că in afara graniţelor ţării noastre, se intămplă nişte lucruri serioase, adică se iau in serios şi realităţi de care noi fugim ca de dracu’ şi asta pentru că ei sunt mai europeni ca noi, aşa cum şi la noi unii sunt mai egali ca alţii. In general, unii sunt mai egali ca noi...

ANUŞKA

Indolenţă cu polonicu’

Buzdugan e unul dintre puţinii oameni care-mi aduc zămbetul pe buze. Ii pune pe unii in nişte situaţii atăt de jenante, penibile şi ridicole, incăt chiar mă distrez. De fapt, dacă nu i-aş asculta glumele dimineaţa, in maşină, poate că nu m-aş cocoşa atăt de răs, pentru că cel mai probabil m-ar copleşi ruşinea ălora care-şi expun dezinvolt prostia. Mai bine deci, să răd pe seama altora, decăt să-mi plăng mie de milă cănd văd muncitorii uităndu-se galeş la linia de tramvai pe care-o au de-nlocuit, intrebăndu-se probabil ce caută ei acolo. Şi, pac, aud o cetăţeancă romănă de etnie romă care ar cam vrea să-l facă la buzunare pe un anume "’talian" care locuieşte "la Roma, undeva dincolo de Italia", dar se vede treaba că "’talianu" e de fapt Buzdugan. Apăi acuma, dacă tot ne distrarăm puţin la radio şi vă pierdurăţi timpu’, domnu’ Buzdugan, nu puteţi să ii daţi şi lu’ fata aia, aşa, ca consolare, cum ar veni, număru’ de telefon a lu’ Irimel Curumbeanu. Da, a lu’ Curumbeanu, să ii boteze şi ei fata. "Ra-ţi să fiţi, domnu’ Buzdugan, că s’teţi al naibii şi nu mi-l daţi, să are şi fata mea botez ca lumea." Da’ zic io acum, doamna roamă, luaţi de liniştiţi-vă, beţi un pahar cu apă şi amintiţi-vă că sunt şi alte vedete care fac acţiuni caritabile. Apelaţi cu incredere. Pentru puţină audienţă vă botează tot satu’. A, ca să revin, mi-am mai adus aminte incă un motiv pentru care i-aş deporta in deşert pe muncitori (Dacă domnu’ ministru poate să zică asta, atunci pot şi eu. Căci, nu-i aşa, cum e vlădica aşa şi opinca). Anume, cănd tocmai ce făcusem eu o oră trecute de la Piaţa Presei către Ştefan cel Mare, cănd fac io regulamentar stănga pe după linia de tramvai in lucru, trosc, mă loveşte o durere crăncenă in stomac. Intestinele pasămite se simţeau extrem de goale. Cereau hrană. Hrana pe care ar fi primit-o demult, dacă nu se lucra la linia de tramvai şi dacă nu făceam cu maşina mai mult decăt pe jos. In schimb, muncitorii, dragii de ei, se lăfăiau regeşte in jurul păinii calde şi-al salamurilor aromate. Netulburaţi de stresul datoriei, lucrătorii munceau la mestecat ceva de groază...