x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Eddie Murphy refuză să prezinte ceremonia de decernare a premiilor Oscar

Eddie Murphy refuză să prezinte ceremonia de decernare a premiilor Oscar

10 Noi 2011   •   10:13
Eddie Murphy refuză să prezinte ceremonia de decernare a premiilor Oscar

Premiile Oscar sunt in criza dupa ce cunoscutul actor de comedie Eddie Murphy a refuzat sa fie gazda celei de-a 84-a editii a ceremoniei de decernare a prestigioaselor premii ale Academiei americane de Film. Decizia actorului a intervenit la 24 de ore dupa demisia lui Brett Ratner, cu care Murphy a colaborat in mai multe randuri de-a lungul anilor.

Ratner a fost nevoit sa se retraga din cauza unor remarci apreciate ca "ofensatoare" la adresa minoritatii gay, relateaza The Daily Telegraph, citat de Agerpres. El a renuntat sa fie gazda ceremoniei, apreciind ca participarea sa in continuare poate afecta negativ reputatia Academiei de Film.

Ceremonie este programata sa aiba loc la 26 februarie la Los Angeles, Academia fiind acum nevoita sa caute o alta echipa pentru spectacolul din 2012.

"Speram sa contribui la acest spectacol la care echipa noastra de productie incepuse sa lucreze impreuna cu scenaristii, dar sunt sigur ca noua echipa va face la fel de bine fata situatiei", a explicat Murphy.

Totul a inceput de la o remarca neinspirata a lui Ratner la prezentarea filmului sau "Tower Heist", lansat pe marile ecrane la 4 noiembrie in SUA. Intr-o conferinta de presa, acesta a afirmat ca nu repeta scene separate din filme, deoarece "repetitiile sunt pentru poponari" ("Rehearsing is for fags"). Aceasta remarca a suscitat critici virulente din partea mai multor organizatii care apara drepturile minoritatilor sexuale.

×
Subiecte în articol: oscar eddie murphy ratner