Actorul Kirk Douglas a spus că s-a simţit extrem de uşurat şi a plâns de bucurie după ce a aflat că fiul său, Michael, diagnosticat cu cancer la gât, a învins boala. Starul din "Spartacus", în vârstă de 94 de ani, a declarat pentru revista People că a izbucnit în lacrimi de bucurie după ce a auzit că Michael a scăpat de cancer, la patru luni după ce fusese diagnosticat cu această boală, într-un stadiu înaintat.
"Imediat m-am simţit cu mulţi ani mai tânăr. Nu mai mult de 85. Cred că Dumnezeu a răspuns rugăciunilor. Câteodată, răspunsul lui este «nu», dar nu şi de această dată", a spus el. Mai mult, Kirk Douglas se roagă ca fiul său să treacă cu bine şi peste radioterapie şi chimioterapie, scrie contactmusic.com, preluat de Mediafax. "Admir modul în care Michael a trecut peste această criză personală. A fost deschis şi onest cu familia lui, media şi cu publicul. A încercat să trăiască normal în ciuda presiunii zilnice şi a tratamentelor", a adăugat el.
Marţi, actorul american Michael Douglas, în vârstă de 66 de ani, a anunţat într-un interviu televizat, acordat postului american NBC, că a învins cancerul la gât cu care a fost diagnosticat în august 2010. Starul american a precizat însă că trebuie să facă teste în fiecare lună, pentru a se asigura că vindecarea este completă. "Tatăl meu (actorul Kirk Douglas) are 94 de ani. Mă simt încrezător în ceea ce priveşte genele mele", a declarat Michael Douglas. "Însă am intrat în mod clar în a treia etapă a vieţii mele. Sunt mai conştient acum de timpul care mi-a mai rămas de trăit şi de felul în care vreau să mi-l petrec", a adăugat actorul american.