Corporaţia rusă de construire a navetelor spaţiale „Energhia” susţine că programul ISS se află în pericol şi ar putea fi întrerupt. Cauza, conform rian.ru, citat de Agerpres, o reprezintă lipsa fondurilor destinate fabricării rachetelor – cargo „Soiuz”.
Avertismentul a fost făcut chiar în ziua întoarcerii pe Terra a celui de-al 17 echipaj uman de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi vine din partea directorului general al corporaţiei constructoare de navete spaţiale din Rusia, Vitali Lopota: ”Dacă în următoarele două-trei săptămâni nu vom reuşi să primim un avans sau să contractăm un credit, ne vom declina atunci responsabilitatea pentru trimiterea navetelor spaţiale spre ISS”.
Americanii nu bagă bani suficient
Şeful “Energhia” a amintit că bugetul corporaţiei constructoare de navete spaţiale este constituit în proporţie de “două treimi din credite”. La începutul lunii octombrie, guvernul rus condus de premierul Vladimir Putin a emis o directivă privind acordarea de credite pentru corporaţia “Energhia” în regim preferenţial, însă, din cauza crizei financiare mondiale, documentul nu a putut fi pus în aplicare cu rapiditate. Cu toate acestea, directorul Agenţiei spaţiale ruse (Roskosmos) Anatoli Perminov a asigurat vineri că Rusia garantează transportarea echipajelor pe ISS, în pofida dificultăţilor financiare, afirmând că Programul ISS va fi asigurat anul viitor cu rachete “Soiuz” : “Echipajele se pregătesc în prezent pentru a fi trimise pe Staţia Spaţială Internaţională şi noi nu vom încălca orarul dinainte stabilit”. În acest context, el a evocat faptul că din 2011 doar rachetele-cargo “Soiuz” vor zbura pe ISS, întrucât SUA au decis sa treacă în rezervă actualele navete îmbătrânite ale agenţiei spaţiale americane (NASA), iar următoarea generaţie de navete spaţiale americane este programată abia pentru 2015. Astfel, NASA îşi va trimite astronauţii în spaţiu, prin utilizarea rachetelor ruseşti, conform unui contract încheiat cu Moscova, în valoare de 100 miliarde de dolari.
Asigurări în stil rusesc
“Vă asigur că, în ciuda crizei financiare, ne vom îndeplini în totalitate angajamentele şi, deşi este greu, Rusia garantează transportul echipajelor pe staţia internaţională”, a insistat directorul Roskosmos. Acesta a adăugat că fondurile de 200 miliarde de ruble, ce urmează să fie deblocate suplimentar de guvernul de la Moscova pentru următorii trei ani, “vor permite conceperea unui nou proiect de navetă spaţială rusească şi construirea unui cosmodrom (Vostocinâi) în Rusia”. Factorul politic şi-a pus însă amprenta şi asupra explorării spaţiului, astfel încât viitoarea cooperare ruso-americană pe următorii 15 ani în domeniul spaţial este umbrită de divergenţele dintre Rusia şi SUA în legătură cu războiul din Georgia şi alte chestiuni din actualitatea internaţională, comentează agenţia de presă citată
Citește pe Antena3.ro