Preţul petrolului a coborât azi sub pragul de 40 de dolari pe baril, minimul ultimilor patru ani, ca urmare a stocurilor ridicate de petrol ale SUA şi a cererii în scădere. Acest fapt a determinat OPEC să reducă producţia cu 2,2 milioane de barili pe zi, transmite Reuters.
Preţul ţiţeiului destinat pieţei americane, cu livrare în ianuarie, era tranzacţionat la în această dimineaţă cu 39,64 de dolari pe baril, în scădere cu 42 de cenţi faţă de ziua precedentă, după ce a coborât cu 8% pe timpul nopţii, la 39,19 dolari/baril, cea mai mică cotaţie din iulie 2004.
Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa de la Londra, cu livrare în februarie, a pierdut 43 de cenţi, ajungând la 45,10 dolari/baril.
"Toate ţările, în afară de Arabia Saudită, vor avea dificultăţi în a se conforma deciziei de reducere a producţiei. Aceste state, dacă vor dori să supravieţuiască, vor trebui să producă chiar şi la 40 de dolari pe baril", a declarat Tetsu Emori, director de fond la compania japoneză Astmax. Un preţ al ţiţeiului sub 50 de dolari pe baril reprezintă o problemă pentru toate statele producătoare, dar în mod special pentru Venezuela şi Iran, ambele membre ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), din cauza dependenţei acestora de preţurile ridicate la petrol, care le asigură finanţarea unor proiecte importante. Barilul de petrol se tranzacţionează, în prezent, la preţuri cu peste 100 de dolari mai mici faţă de recordul istoric de 147,27 dolari pe baril, atins la mijlocul lunii iulie.
Citește pe Antena3.ro