Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De ce se blazează căsniciile? De fapt, nu ele se blazează, ci protagoniştii lor.
Nu căsniciile sunt de vină, ci oamenii din ele
De ce se blazează căsniciile? De fapt, nu ele se blazează, ci protagoniştii lor. Pentru că mariajul nu-i decăt un fel de coajă de nucă in care miezului i se oferă două posibilităţi: menţinut in condiţii optime - să se păstreze corespunzător sau, in condiţii neprielnice, să putrezească. Aşa incăt carcasa n-are nici o vină, ci contextul.
RĂZVRĂTIRE. Un motiv pentru care cei care-şi impart viaţa de multă vreme se plictisesc e tocmai acela că-şi impart viaţa de multă vreme. Adică nu doar că şi-o impart, dar şi-o imprumută pe termen nelimitat, şi-atunci li se face lehamite de ea ca şi de-o haină ponosită. Care s-a cam deşirat pe ici, pe colo. Căţi dintre noi nu reclamăm una-alta noi, dar nu pentru că cele pe care le-aveam nu-şi mai servesc scopul, ci pentru că nouă ni s-a modificat orizontul de aşteptări in privinţa lucrului cutare sau cutare. E ca şi cănd nu mai aştepţi de la o pereche de pantofi să-ţi protejeze tălpile de scoarţa asfaltului, ci vrei ca ei s-atragă toate privirile, pline de invidie, cu strălucirea lor. Aşa şi cu căsniciile: aşteptăm să ne uimească şi pe noi, şi pe restul. Numai că, la drept vorbind, cu ce te mai poate lua prin surprindere un soţ adjudecat de vreme bună şi in acelaşi timp cu ce mai poate şoca un cuplu pe care toată lumea-l ştie-n formaţia asta, de cănd lumea şi Pămăntul? Simplu, cu nimic!
INCEPUT. Deunăzi, două fete discutau aprins: "Am vorbit ieri cu Ştefan! Iar ne-am certat ca naiba. Am dat io un mesaj la un grup de prieteni pe chat, şi lui nu i-am dat special. Daâ el a aflat de la Munteanu şi m-a luat că ce, il dau pe ignore, mă cred fiţoasă... cică zăt! Şi dupâaia tot el m-a sunat să ne vedem diseară". Vedeţi? Mesaje, nebunii, ambiţii, furii, intoarceri, reveniri. Ca la tinereţe. Ca atunci cănd incă nu te-ai obişnuit cu ordinea lucrurilor. Imaginaţi-vă, in schimb, că vă certaţi cu soţul la telefon şi el, exasperat, aruncâ-un "zăt!". Şi gata. Stop. Mai departe se invalidează automat varianta ca spre seară, regăsiţi acasă, cu zăt-ul la activ, el să vă invite la restaurant ori dumneavoastră, culmea, să acceptaţi! Şi dacă zăt-ul s-a produs şi nu-l puteţi ascunde, cu siguranţă n-o să-i povestiţi prietenei, amuzată, pe stradă, povestea zăt-ului.
AXIOMĂ. Apropo de modificările de conţinut in funcţie de formă, iar au emis specialiştii sociologi un rezultat: anume că bărbaţii din cuplurile in concubinaj fac mai mult menaj decăt cei insuraţi cu acte. Aşa, şi? Personal, nu pricep de ce se cheltuieşte purcoi de bani pe studii care să demonstreze evidenţa: concubinii işi impart mai bine responsabilităţile casnice pentru că fiecare trăieşte cu senzaţia, egoistă de altfel, că face pentru el, in vreme ce căsătoriţii au senzaţia că fiecare face pentru celălalt. Şi-atunci le pute!
ANUŞKA
Pioasa taxă
Din seria organizatului de nuntă şi de casă nouă, iată radiografia unui week-end teribil de fructuos. E dimineaţă. Te echipezi repede cu ce-ţi pică la-ndemănă şi-o tai la tărguieli. Se poate intămpla ca soţului să-i pice la-ndemănă, cum ar veni, o pereche de pantaloni scurţi. In supermarketul unde cauţi masă de călcat şi suport de-ntins rufe nu deranjează pe nimeni, insă dacă te loveşte brusc că ai de dat şi pe la Biserică, c-a zis părintele să confirmi data şi ora cu vreo lună-nainte, atunci pantalonii scurţi devin o problemă. Simţul datoriei e mai puternic decăt cel al ruşinii, aşa că-ncarci boarfele-n portbagaj şi-o tai spre Elefterie. Parchezi, faci repede o cruce, să intri-n atmosferă, şi fata, ceva mai jenată, o ia-nainte spre altar, hotărătă să bifeze repede şi chestia asta, că mai sunt de cumpărat o groază de acareturi pentru casă nouă. Aştepţi cu capul plecat in faţa altarului. Iese părintele, iţi revii, intri-n priză. Nu te recunoaşte nici pe tine, nici scrisul de pe catastif.
Zice că la altcineva te-ai programat. Tu ştii bine că despre el e vorba, el insistă că nu. Ţie iţi vine să-l intrebi ce mama mă-sii de importanţă are cine-a scris acolo, că doar e-o chestie de organizare internă care nu te priveşte. Te jenezi să-i expui popii situaţia de maniera asta, aşa că sari direct la subiect. Părintele, obedient, bifează că e ok cu nunta ta. Şi-apoi, plin de pioşenie, işi umezeşte ochii şi-şi descreţeşte fruntea, clipă in care tu-ţi zici disperată că se pune de-o predică şi, la naiba, iar se-nchide la geamgerie unde treâ să dai comandă de geam pentru uşa de la baie. Te linişteşti insă repede: pe părinte nu-l apasă să-ţi impărtăşească din invăţăturile sfinte, ci doar il roade evlavios dacă tu ţii minte că taxa de oficiere a nunţii ajunge fix la 1.000 lei. Noi, fireşte! Ştiai, desigur, că nu poţi uita uşor 10 milioane de lei vechi pe care-i ai de dat, nu de luat. In plus, brusc, problema cu soţul care-aşteaptă in pantaloni scurţi in curtea bisericii devine mai mult decăt o bagatelă...
