Scuzoaiele mele paraşutelor nedreptăţite

Mă presează o nevoie intensă de a închina scuze tuturor tontuţelor pieptoase pe care, mai evaziv sau mai pe şleau, le-am tot luat în balon de ceva vreme încoace.

I-am tot dat una şi bună ba c-ar fi pipiţe, ba că le bate vântu' prin cutia craniană, ba că şi-au închinat viaţa principiului "banu' meu muncit cu gura" - să n-avem vorbe, prin asta mă refer strict la faptul că ele apar la televizor şi dau din gură, în sensul că emit diverse sunete cu ajutorul cărora încearcă să demonstreze publicului că sunt cunoscătoare de şi stăpâne pe limba maternă şi că, uzând de aceasta, pot închega diverse propoziţii (da, sigur, aşa m-au convins că dânsetele sunt suficient de academicizate încât, la o adică, dacă le laşi singure-n gară, ştiu să se suie-n tren. Blavooo, apauzeee!) - ba că n-au nimic mai bun de flendurit decât botişoarele botoxate, ba c-au ajuns subiect de cover sau în prim plan la ore de audienţă doar pentru c-au dat examen (şi au şi promovat, cu coroniţă) la materia "cine se dezbracă mai iute", "cine poate să debiteze cele mai multe vulgarităţi pe minut" sau "cine se înţelege mai intim cu impresarul". Şi tot aşa, nesimţiri din astea răutăcioase din partea mea.

Dar uite că a venit momentul să-mi plătesc singură poliţe. Şi să admit că se poate şi mai rău şi că posibil (de fapt, sigur) să le fi nedreptăţit aspru pe fetele astea care, săracele, se străduiau şi ele cum puteau mai bine fie să căştige o pâine cinstită (păi da, cinstită, că nu încercau s-o dobândească dezbrăcându-ne pe mine sau pe tine, în public, ci despuindu-se pe ele însele), fie să-şi umple de mândrie familia rămasă undeva la coada vacii şi la muncile cu sapa, fie pur şi simplu să se promoveze suficient încât să-şi permită a spera la o-mperechere cu un domn integru, care să le spele de ruşinea sărăciei şi să le-nveşmânteze cu strălucirea vieţii cu etichetă de firmă.

Bun. Iată deci că teoria se răstoarnă. Uitându-mă pe aceleaşi ziare şi cam la aceleaşi emisiuni (De-acum nici nu mai îndrăznesc să afirm că practic sportul ăsta doar din când în când şi exclusiv accidental, ci recunosc cu toată deschiderea că o fac în mod reflex: să văd, ce e mai grosier în România, politica sau presa mondenă.

Până acum n-am izbutit să mă edific, dar pot afirma în deplină linişte interioară că am bunghit diferenţa: presa mondenă se prostituează la pielea goală, în vreme ce politica e mai fistichie şi practică desfrâul la cravată şi costum) constat următoarele: ţâţele, fundul, boticul, mânzăleala facială, gablonţurile ieftine, poveştile deocheate, toate astea încep să pară (nu-mi vine să cred că spun asta) puţin perimate, puţin decente chiar.

În comparaţie cu. În comparaţie deci cu noul val. Noul val care este. Este, adică, de-a dreptul cutremurător. Cutremurător de obscen, de păros, de mult, de agresiv erotic, de scârbos chiar. Din categoria nici o zi fără inşi publici care practică sexul oral (subscriu ideii conform căreia nu-i nimic rău în asta dacă e consimţit şi în intimitate, evident!) sau orice alt fel de sex, oricum ideea e că, de care-o fi, se pare că musai trebuie să-l vedem şi noi. Da, deci lăsăm perdeaua la o parte şi nu ne mai jenăm de nimic.




Suntem o naţie liberă de orice prejudecăţi şi inhibiţii. Dacă până acum contextul doar sugera (adică o damă semi-goală la tv, trăncănind despre relaţii amoroase lasă de înţeles chestii) ei bine, acum contextul arată pur şi simplu grosolan şi chiar o zice pe de-a dreptul. Aşa cum scrie, de pildă, un ziar, că proaspăt dezlegatul artist C. Crişan ar fi declarat public că de-abia aşteaptă să încerce şi alte paturi. Să ne lămurim. O frază întrucâtva decentă s-ar fi limitat la exprimarea dorinţei de a-şi reface viaţa.

O frază cu totul nepotrivită şi complet lipsită de eleganţă faţă de fosta, cu care până acum a tot împărţit patul, e asta în care arăţi că arzi de nerăbdare să faci sex cu altcineva. Practic, să regulezi şi alte femei (ca s-o zicem pe şleau, cum e acum trendy).


P.S.: Nu mai e mult şi sunt convinsă că marile întrebări ale oamenilor săraci cu duhul (uite aşa, ca mine, de exemplu), de genul "cine naiba o «iubeşte» p-asta de o pune să prezinte ştirile" o să-şi afle răspunsul. Şi nu oricum, ci tot la tv sau pe prima pagină, în format gol şi cu ruşinea la vedere.

Ideea e-n felul următor. Se-ntâmplă că, în general, ca public, luăm repere sociale şi culturale oameni din ăştia, în felul lor frumoşi la chip şi la fizic. Se mai întâmplă ca unii dintre ei să fie de-a dreptul hazoşi şi dătători de emoţii lesne de digerat unui intelect neobişnuit cu cazna. Tot ei, în generosul lor rol public, arată cu degetul dojenitor către mulţimea care se dă cu fundu' de pământ să obţină ce vrea, precum ţâncii isterici când le vine chef de-o bagatelă. Păi da, gloata pretinde bunătăţurile cu care s-a deprins.

Ce-ar fi însă dacă, în loc să se agite starurile băştinaşe că vai, cum a ajuns presa în posesia pozelor cu organele lor gentiale în acţiune, ar stârni mai degrabă dezbateri despre ce cărţi au mai citit, ce spectacole ne mai recomandă, ce filme bune au mai vizionat, ce poezii au mai învăţat, ce ţări au mai vizitat şi ce pilde au mai auzit. Prostii din astea, zic. Păi poate ar fi prost, că ar sucomba subit loviturii de rating.

Şi, dacă e să analizezi cu capul de pe umeri chestiunea, atunci rezultă că e mai util un sex oral împărtăşit cu mulţimea decât acelaşi sex oral prestat doar în folosul intim. Ăsta din urmă se termină repede, vorba aia, scuipi şi trece. În vreme ce orgasmul financiar şi de imagine al sexului oral devenit colectiv dăinuie ceva mai mult. Şi să mă mai scutească puţin ăia care se fac că nu pricep cum de le circulă pozele prin târg. În dragoste, ca şi-n viaţă, depinde cu cin' te-ncurci. Zic.