x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Zodiile care își țin întotdeauna promisiunile

Zodiile care își țin întotdeauna promisiunile

de Moira Dună    |    17 Mai 2024   •   19:30
Zodiile care își țin întotdeauna promisiunile
Sursa foto: Hepta

Fie că semnezi un contract, strângi mâna pentru o înțelegere sau doar liniștești un prieten, cuvântul tău ar trebui să conteze. Iar pentru zodiile care își țin promisiunile, este important.

Iată clasamentul semneor zodiacale în care poți avea încredere deplină:

1. Scorpion
Oricât de viclean poate fi Scorpionul, are o puternică mândrie personală. Este greu să-l convingi să facă o promisiune dar odată ce cuvintele le ies din gură, va face tot ce îi stă în putință pentru ca acest lucru să se întâmple. Scorpionul este asociat cu legi și contracte. El cunoaște valoarea cuvântului dat. Și dacă încalci o promisiune față de Scorpion, fii pregătit pentru o răzbunare aspră.

2. Fecioară
Fecioara nevrotică, plină de anxietate, analizează mereu fiecare situație, încercând să se pregătească pentru ce e mai rău. Dacă face o promisiune, sunt șanse să fi evaluat deja orice altă situație și aceasta pare oricum cea mai bună decizie. Fecioara promite ceea ce deja plănuia să facă, ceea ce îi oferă un palmares excelent pentru a-și respecta cuvântul.

3. Capricorn
Simțul practic al Capricornului nu îi va permite să promită ceva ce nu poate fi sigur că va îndeplini. Își idolatrizează prietenii și familia și se ține de cuvânt. Încălcarea unei promisiuni nu este ușoară. În mintea sa, propriile obiective sunt întotdeauna pe primul loc.

4. Leu
Imaginea de sine a Leului depinde de modul în care îi văd ceilalți. Va face aproape orice pentru a-și proteja reputația, așa că, de obicei, se poate conta că se va ridica la înălțime atunci când spune că va face ceva. Uneori, totuși, este atât de dornic să facă o impresie bună încât promite mult mai mult decât poate oferi. Când Leul îți promite ceva, asigură-te că înțelege tot ceea ce trebuie, notează yourtango.com.

×
Subiecte în articol: zodii incredere promisiuni cinste