x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă 21 ianuarie – broscuţele votează ecologic

21 ianuarie – broscuţele votează ecologic

17 Ian 2009   •   00:00

La 21 ianuarie, elevii Şcolii nr. 120-Mărţişor din Sectorul 4 din Bucureşti vă invită la un marş împotriva schimbărilor climatice.



Alături de o mie de şcoli din peste o sută de ţări, elevii din Sectorul 4 participă la o campanie de avertizare cu privire la riscurile încălzirii globale, o campanie organizată de ENO- Environment Online, o şcoală virtuală pentru dezvoltare susţinută din oraşul finlandez Joensuu.

În perioada 19-25 ianuarie, şcolile şi cluburile copiilor participă la campania intitulată "Numai faptele contează". Mai multe instituţii de învăţământ din România (din Constanţa, Timişoara, Galaţi, Tecuci etc) s-au înscris la acest maraton internaţional de acţiuni împotriva schimbărilor climatice. Elevii vor ca mesajul lor să fie auzit - vor să se ştie că fiecare gest pe care îl face oricare dintre noi contribuie la reducerea efectelor devastatoare ale schimbărilor climatice. Copiii au plantat, în septembrie 2008, aproximativ 300.000 de arbori. În noiembrie, acţiunea lor ecologică a intrat în spaţiul virtual, unde au derulat o serie de activităţi online, dar şi-au adus contribuţia la sănătatea Terrei şi prin elaborarea unor lucrări artisice, scrierea unor cântece şi a unor scenete cu mesaj ecologic. Acţiunile lor au apărut în presă şi publicul român a avut ocazia să audă că cei mici sunt preocupaţi de viitorul acestei Planete, pentru că este viitorul lor.

Copiii de la Şcoala nr 4-Mărţişor şi-au ales, ca mascotă a campaniei, o broscuţă simpatică pe care au numit-o Frank. La 21 ianuarie mii de broscuţe vor mărşălui pe străzi cerând oamenilor să acţioneze. Invazia broscuţelor va începe la amiază în Oceania. Apoi, urmarind Soarele, alte broscuţe îşi vor face apariţia pe străzi în Asia, Africa şi Europa. Ulterior, familia broscuţelor se va răspândi în emisfera vestică, se arată într-un comunicat transmis de coordonatorul campaniei din Bucureşti.

Mai multe detalii puteţi afla de pe site-ul http://enocc.blogspot.com

×
Subiecte în articol: eco