x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă De ce nu e un semn bun când îți zâmbește șeful? Cercetătorii au descifrat semnificația zâmbetului, în funcție de statutul social

De ce nu e un semn bun când îți zâmbește șeful? Cercetătorii au descifrat semnificația zâmbetului, în funcție de statutul social

16 Oct 2012   •   17:25
De ce nu e un semn bun când îți zâmbește șeful? Cercetătorii au descifrat semnificația zâmbetului, în funcție de statutul social

Dacă îi zâmbiți șefului, iar el zâmbește imediat înapoi, nu o luați ca pe o dovadă de respect sau simpatie. Este doar un semn că șeful dumneavoastră nu vă crede din cale afară de competent și nici nu vă privește ca pe un potențial înlocuitor.

Aceasta este una dintre concluziile la care au ajuns psihologii de la Universitatea din California, după ce au studiat semnificațiile zâmbetului în raport cu statutul social al subiecților și al nivelului lor de putere.

Oamenii aflați în poziții de putere tind să zâmbească înapoi persoanelor pe care le percep inferioare în ierarhia socială. În schimb, acest lucru se întâmplă mai rar sau deloc când vine vorba de persoane cu un statut social similar sau mai înalt. Pe de altă parte, persoanele cu un statut social inferior tind să zâmbească înapoi atât persoanelor cu același statut, cât și celor cu un statut social superior.

Imitarea comportamentelor în cadrul unui grup este un mecanism important prin care se întăresc relațiile dintre indivizii grupului respectiv, spune profesorul Evan Carr, cel care a efectuat studiul.

"Imitarea comportamentelor cimentează relațiile dintr-un grup, însă atât nivelul de putere, cât și statutul social influențează felul în care o facem”, spune acesta.

Puterea, spune profesorul, ține de convingerea unei persoane potrivit căreia îi poate controla pe alții. Statutul social este un concept mai complex, care ține atât de aprecierea de care o persoană se bucură din partea altora, cât și de structura socială și sistemul ei de ierarhii.

Pentru studiul său, profesorul a recrutat 55 de voluntari cărora le-a arătat înregistrări cu oameni considerați a avea un statut social superior (doctori, oameni de afaceri etc) și oameni considerați ca având un statut social inferior (angajați la fast-food, gunoieri etc).

Înregistrările îi arătau pe acești oameni fie zâmbind, fie furioși și încruntați.

Înainte să li se arate înregistrările, voluntarii au fost împărțiți în două categorii, în urma unui eseu pe care au fost rugați să-l scrie despre întâmplările fericite și nefericite din viața lor. Eseele au fost folosite pentru a-i împărți pe voluntari în cei care se consideră puternici și au un statut social superior și cei care nu se consideră puternici și au un statut social inferior.

În timp ce voluntarii se uitau la înregistrări, Carr a măsurat impulsurile electrice generate de două grupe de mușchi de pe fețele acestora - cei folosiți când zâmbesc și cei folosiți când se încruntă.

Carr a descoperit că răspunsul la zâmbete este mult mai complicat decât se aștepta.

"Dacă te consideri puternic, îți reții zâmbetul când ai în față o persoană cu statut social similar sau superior. Dacă îl vezi pe Joe vicepreședintele zâmbind la tine, dar te simți puternic, nu simți nevoia să-i zâmbești înapoi. Cei care nu se considerau puternici zâmbeau însă tuturor, indiferent de statutul lor social. Este un semn că, atunci când ești lipsit de putere, tinzi să te supui tuturor celor cu care interacționezi”, spune Carr.

Cât privește încruntarea, rezultatele au fost mai simple. Persoanele cu putere și statut social superior se încruntau când vedeau persoane de același statut făcând același lucru. Cei cu nivel social scăzut și lipsiți de putere, nu imitau cu aceeași frecvență încruntarea altora.

Imitarea gesturilor altora este un proces pe care oamenii îl fac la nivel subconștient, spune profesorul Carr. În studiul său, acesta a folosit tehnica electromiografiei pentru a măsura impulsurile electrice emise de mușchii voluntarilor. Prin această metodă s-au putut identifica mișcări atât de mici, încât nu pot fi văzute cu ochiul liber.

"Dacă te uiți la înregistrările cu voluntarii, ei par a avea niște fețe foarte stoice în timpul testelor. Ce e și mai interesant - nici măcar voluntarii înșiși nu-și dădeau seama că-și folosesc mușchii pentru a zâmbi sau pentru a se încrunta”, a mai spus profesorul.

×