x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Fenoment astronomic rar, Venus, Marte şi Jupiter vor fi în conjuncţie

Fenoment astronomic rar, Venus, Marte şi Jupiter vor fi în conjuncţie

28 Oct 2015   •   13:47
Fenoment astronomic rar, Venus, Marte şi Jupiter vor fi în conjuncţie

Planetele Venus, Marte şi Jupiter pot fi văzute împreună în această săptămână, formând o rară conjuncţie planetară în trei, conform BBC.

Conjuncţia planetară, în astronomie şi astrologie, este momentul apropierii maxime, ca poziţie aparentă pe sfera cerească, a două corpuri cereşti. Această conjuncţie este rară pentru că se produce între trei planete.

Venus, Marte şi Jupiter sunt vizibile cel mai bine înainte de răsăritul Soarelui şi vor forma joi un elegant triunghi pe cer. Un astfel de fenomen de apropiere aparentă între cele trei planete se va repeta în ianuarie 2021. Cele trei planete pot fi urmărite cu ochiul liber, spre est. Binoclurile sau telescoapele de apartament pot fi folosite pentru a urmări această conjuncţie planetară în detaliu.

Cele trei planete sunt vizibile din orice regiune a Pământului, atât timp cât cerul este senin. Această conjuncţie planetară este vizibilă din noaptea de 23 spre 24 octombrie şi va putea fi urmărită până la sfârşitul acestei săptămâni, conform astronomului Affelia Wibisono, de la Observatorul Regal din Greenwich.

În cursul zilelor de miercuri şi joi, Venus, care este mai apropiată de Pământ, trece prin dreptul lui Jupiter şi "o ajunge din urmă" pe Marte pe cer, cele trei planete formând un triunghi aplatizat, cu planeta Venus aflată aproape exact între celelalte două planete.

Această conjuncţie planetară este specială şi pentru faptul că planetele pot fi văzute cu ochiul liber, conform Affeliei Wibisono. O conjuncţie similară a planetelor mai îndepărtate, Uranus, Neptun şi Saturn, nu ar putea fi văzută fără echipamente optice.

×