x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Nume de cod "cDa29": O britanică poate distinge 100 de milioane de culori, cu 99 de milioane mai multe decât un om obişnuit!

Nume de cod "cDa29": O britanică poate distinge 100 de milioane de culori, cu 99 de milioane mai multe decât un om obişnuit!

19 Iun 2012   •   11:45
Nume de cod "cDa29": O britanică poate distinge 100 de milioane de culori, cu 99 de milioane mai multe decât un om obişnuit!

O cercetatoare de la Institutul de Neurostiinta din Marea Britanie afirma ca a descoperit o persoana care, inzestrata cu capacitati vizuale extraordinare, poate distinge 100 de milioane de nuante ale culorilor - cu 99 de milioane mai multe decat un om obisnuit.

Vederea colorata se bazeaza pe existenta in retina a mai multe tipuri de celule cu conuri, capabile sa distinga diferite grupuri de culori, din a caror combinatie se naste marea diversitate a nuantelor pe care le putem recunoaste. Cei mai multi dintre oameni au trei tipuri de conuri si sunt numiti tricromatici. Cei care sufera de tulburari ale vederii in culori, de genul daltonismului, au numai doua tipuri de conuri si sunt numiti dicromatici. (Din motive ce tin de genetica, aceasta tulburare se intalneste numai la barbati), scrie descopera.ro.

Dr. Gabriele Jordan a studiat timp de 20 de ani acest domeniu, cautand sa afle daca exista, prin exceptie, si indivizi cu mai mult de trei tipuri de conuri.

Una dintre persoanele studiate, o femeie care locuieste in nordul Angliei, identificata drept subiectul cDa29, are, se pare ca are aceasta abilitate uimitoare: avand patru tipuri de celule cu conuri (tetracromatica), ea ar putea distinge, probabil, cca. 100 de milioane de nuante.

Si totusi, nu e atat de simplu, de vreme ce echipa dr. Jordan a descoperit ca exista si indivizi cu patru tipuri de conuri, dar care nu vad atat de multe culori. Cu alte cuvinte, exista o diferenta intre existenta a patru tipuri de conuri - o caracteristica pe care dr. Jordan a descoperit-o la mai multe persoane studiate - si "tetracromatismul functional", capacitatea de a distinge mult mai multe culori decat in mod obisnuit.

Cercetatorii incearca acum sa inteleaga diferenta dintre inzestrarea morfologica si cea functionala, ceea ce ar putea si duce la o mai buna intelegere a tulburarilor legate de perceperea culorilor si, eventual, la tratarea acestora.


"Stim acum sigur ca tetracromia exista. Dar nu ne dam seama inca ce face ca o persoana sa devina tetracromatica functional, in timp ce majoritatea femeilor inzestrate tot cu patru tipuri de conuri nu este tetracromatica din punct de vedere functional", a declarat Jordan.

Un alt mare semn de intrebare pentru cercetatori este de ce nu sunt si barbatii tetracromati. Se stie insa ca, in comparatie cu barbatii, femeile percep culorile in mod diferit tocmai datorita "celui de-al patrulea con".


×