Este, cu siguranţă, un "aspirator" de tineret. Designul său minimalist n-are cum să nu atragă priviri. Şi, cum se laudă cu un nou browser Web – Phantom – mai performant şi cu multitasking, aduce noutăţi şi la capitolul dotări. Dar să vedem cum stăm în realitate.
Am mai spus-o aici şi am s-o repet la nesfârşit: metalul este întotdeauna un atu, când vine vorba despre telefoanele mobile. Şi pentru look, şi pentru rezistenţă în timp. Când un producător reuşeşte să combine utilul cu plăcutul, aşa cum coreenii de la LG au făcut-o acum în compactul GD880, atunci treaba e şi mai bună. Design plăcut, telefon compact, ecran cu o impresionantă rezoluţie WVGA (480x854 de pixeli), rezistent la zgârieturi, de 3,2 inci, browser web compatibil HTML 5 şi Flash, conexiune HSDPA. Tot ce-şi doreşte utilizatorul pentru a nu fi prins în off-side, la o adică.
Cu toate astea, înclin să cred că nu foarte mulţi dintre cumpărătorii de LG Mini vor fi mânaţi la magazin de dorinţa de a face trafic pe Net de pe terminalul coreean, ci pentru că vor fi atraşi de look-ul lui.
Pentru că, din punctul meu de vedere, dimensiunile lui Mini îl fac destul de incomod pentru traficul intens pe Net şi folosirea lui drept "computer mobil". Sigur, nimeni nu neagă plăcerea de a avea la dispoziţie un browser prietenos cu HTML5 şi Flash şi un telefon capabil de multitasking, astfel încât utilizatorul poate deschide până la zece ferestre de Internet în acelaşi timp. Dar parcă designul micului LG nu "se pupă" cu traficul intens, şi nici viteza nu m-a impresionat. Oricum, dacă tot suntem la capitolul acesta, trebuie să subliniem faptul că datorită upgradărilor aduse JavaScript şi Flash, împătimiţii înregistrărilor video de pe site-uri precum Youtube se vor bucura de o calitate foarte bună a acestora.
CATEGORIC MINI
Noul LG dispune de un ecran luminos TFT, de tip capacitiv cu suport multi-touch, dar şi de interfaţa S-Class de ultimă generaţie, precum şi de o cameră foto de 5 MP, cu autofocus, stabilizator de imagine, geo-tagging, detectare automată a feţei şi a zâmbetului. Înregistrarea video este la rezoluţie VGA, 15 secvenţe pe secundă. Terminalul este dotat cu Wi-Fi şi receiver GPS intern, cu suport A-GPS, dar fără vreun soft de navigaţie preinstalat, nici măcar Google Maps. Există, de asemenea, Bluetooth, microUSB v2.0, suport pentru card microSD (până la 32 GB), precum şi un radio FM stereo, cu RDS. Deloc de neglijat, LG Mini este dotat cu suport DivX/XviD şi are integrate deja celebrele reţele de socializare Facebook şi Twitter. Nu-i lipseşte nici accelerometrul pentru rotirea automatică a ecranului şi nici senzorul de proximitate. Există funcţia de smart dialing. Utilizatorul poate descărca aplicaţii de la portalul LG Widget Gallery. Dimensiunile lui Mini sunt 102x47,6x10,6 mm, adică sigur "mini". Şi greutatea e pe măsură: 99 de grame. Este cel mai tras prin inel touch produs de LG, de altfel.
Dotarea cu un jack audio stereo clasic, de 3,5 mm, permite folosirea căştilor favorite.
Caracteristici:
Dimensiuni: 102x47,6x10,6 mm
Greutate: 99 grame
Ecran: TFT, capacitiv, 256.000 de culori, 3,2 inci, rezoluţie 480x854 pixeli
Slot pentru card: da, microSD, până la 32GB
Cameră foto: % MP, rezoluţie 2560x1920 pixeli, autofocus
Radio: da, stereo FM cu RDS
Acumulator: Li-Ion 1000 mAh
Citește pe Antena3.ro