Considerat unul dintre cei mai importanti 100 de oameni ai secolului trecut, Turing s-a nascut la Londra, la 23 iunie 1912. El a matematician, logician, criptanalist si informatician britanic. Este considerat parintele informaticii moderne, deoarece, odata cu masina Turing, el a adus o formalizare a conceptului de algoritm si calcul.
Parintele informaticii moderne si al inteligentei artificiale, Turing este cunoscut pentru contributia sa la spargerea codurilor Enigma. Spargerea codurilor le-a permis aliatilor sa urmareasca unitatile militare si navale ale Germaniei si sa le distruga.
In 1999, Time Magazine l-a numit pe Turing unul dintre cei mai importanti 100 de oameni din secolul XX pentru rolul sau in crearea calculatorului modern, afirmand: 'Ramane faptul ca oricine tasteaza la un calculator, oricine deschide o foaie de calcul sau un program de procesare a textului lucreaza pe o forma de masina Turing".
In 1936, Alan Turing, care anuntase ca vrea sa construiasca un creier, a publicat un articol in care a descris “masina universala Turing'. A fost astfel primul om de stiinta care dorea sa creeze programe pentru o masina, sub forma unor date, care ii permiteau acesteia sa indeplineasca mai multe sarcini in acelasi timp, asa cum o fac computerele din zilele noastre. Atunci cand masina lui a fost construita efectiv de alti savanti in 1950, prima versiune a modelului Automatic Computing Engine (ACE) creat de Allan Turing era cel mai rapid calculator din lume.
Pentru marele public, cea mai mare reusita a lui Allan Turing ramane intr-adevar "spargerea" codurilor folosite de masina Enigma utilizata de submarinele germane din Atlanticul de Nord pentru a comunica intre ele. Anumiti istorici considera ca aceasta realizare de geniu a grabit caderea lui Adolf Hitler, care altfel ar mai fi rezistat la putere inca un an sau doi. Dupa Al Doilea Razboi Mondial, a explorat domeniul inteligentei artificiale, definindu-i criteriile logice, aflate inca in vigoare si in zilele noastre, concepand celebrul “test Turing', care se bazeaza pe capacitatea unei masini de a sustine o conversatie. Altfel zis, un computer este cu adevarat inteligent doar atunci cand oamenii nu vor mai putea sa faca diferenta intre raspunsurile oferite de masina si cele oferite de o fiinta umana.
Pasionat de biologie, Turing si-a folosit talentele sale de matematician si in domeniul morfogenezei, incercand sa descifreze motivul pentru care animalele si plantele dezvolta anumite modele in ceea ce priveste forma sau culoarea - precum dungile zebrelor sau petele vacilor de lapte -, teorii care ii preocupa inca si in zilele noastre pe oamenii de stiinta.
Alan Turing a decedat la varsta de 41 de ani, pe 7 iunie 1954, prin otravire cu cianura, dupa ce a fost condamnat, in 1952, pentru ultraj adus bunelor moravuri din cauza homosexualitatii sale, pe atunci ilegala in Marea Britanie, si constrans la castrare chimica. Nu putine sunt vocile care afirma ca renumitul savant, celebru pentru excentricitatea sa, s-a sinucis mancand un mar otravit cu cianura. Aceasta ipoteza nu a putut fi dovedita niciodata in mod oficial.