x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Mari interpreti de Folclor Valeria Peter Predescu, cel de-al cincilea volum al colecţiei Mari interpreţi de folclor

Valeria Peter Predescu, cel de-al cincilea volum al colecţiei Mari interpreţi de folclor

15 Noi 2013   •   16:56
Valeria Peter Predescu, cel de-al cincilea volum al colecţiei Mari interpreţi de folclor

Luni, 18 noiembrie, Jurnalul Naţional îţi aduce cel de-al cincilea volum al colecţiei de mari interpreţi de folclor: Elena Roizen, binecunoscuta interpretă de folclor românesc transilvănean.
A pornit de copil din cel mai drag loc al ei, din Telciu, de pe Valea Sălăuţei, pentru o povesti tuturor dorurile unor oameni minunaţi, dintotdeauna trăitori pe meleagurile româneşti, în respect pentru legile cerului şi ale pământului. Valeria a cântat despre oameni şi despre locuri, despre sfinţii martiri ai neamului. Concertele şi spectacolele i-au adus dragostea publicului şi aprecierea specialiştilor. Ca orice artist, fericit în luminile scenei, nu ne-a lăsat nici o clipă să ne amintim că fiecare succes înseamnă trudă, fiecare zâmbet are şi o lacrimă, nu ne-a lăsat să ne gândim că viaţa asta este o luptă.
Culegerile şi înregistrările Valeriei Peter Predescu, precum şi volumele ei sunt o avere. Dar şi o adevărată declaraţie de dragoste pentru pământul sfânt al lui Coşbuc şi Rebreanu, pentru năsăudeni, pentru neamul românesc; declaraţie de dragoste şi de respect pentru vestiţii rapsozi din Ţara Năsăudului, pentru copiii şi tinerii care speră cu putere că vor continua crezul ei.

“Valeria - un simbol al judeţului Bistriţa-Năsăud. Un om al locurilor, tot ce a făcut a fost pentru aceste locuri, a fost o interpretă care s-a dăruit meseriei ei. (...) A fost un drum excepţional, cu un drum minunat pe care doar ea știe cum l-a străbătut.”   (Dumitru Buzoianu, etnomuzicolog, redactor de emisiuni folclorice la Radio Cluj)

“Mari interpreţi de folclor” este o colecţie-tezaur, realizată de binecunoscuta promotoare a cântecului popular românesc şi realizatoare a emisiunii de televiziune Tezaur Folcloric, Marioara Murărescu.
Seria “Mari interpreţi de folclor” cuprinde opt volume, cărţi însoţite de câte un CD audio şi reuneşte o serie de artişti valoroşi ai cântecului popular românesc: Maria Lătăreţu, Ioana Radu, Drăgan Muntean, Elena Roizen, Valeria Peter Predescu, Florica Ungur, Maria Răchiteanu Voicescu, Ion Cristoreanu.

×