S-a dat anunţ că s-a organizat concurs pentru ocuparea posturilor vacante. Se susţine o singură probă. Concurenţii îşi vor deşuruba capul şi îşi vor pune în locul lui un bec. Apoi, se va observa cât luminează fiecare. Cei care luminează foarte intens şi ard becul vor fi scoşi din concurs. Nu este indicată atâta strălucire, căci se vede prea clar obscuritatea din jur. Cei care luminează normal ar putea să devină şi ei periculoşi, aşa că, până la urmă, vor fi aleşi cei cărora le filează.
E adevărat că nu ar putea avea loc un asemenea concurs, dar astăzi totul este posibil. Parcă sunt tot mai mulţi aleşi, în diverse funcţii, din ultima categorie. În jurul nostru, parcă din ce în ce mai mult, concepţiile se îndreaptă către distrugere. În asemenea situaţie, gândul cel mai des întâlnit este acela de supravieţuire. Şi pentru aceasta, cel mai important lucru este starea de sănătate. Fizică şi psihică. Dar în primul rând psihică. Acolo se află conducerea organismului. Dacă programele pentru funcţionarea corpului nu sunt corecte, apar afecţiunile. Dacă unele dintre aceste programe sunt virusate, este necesar a fi făcută devirusarea. Sau preventiv, programele ar trebui protejate împotriva virusărilor. În acest caz, la început, este necesară cunoaşterea proceselor şi fenomenelor care se petrec în "computerul" fiecăruia, pentru ca apoi să se găsească soluţiile ce asigură păstrarea sau regăsirea sănătăţii.
Orice structură vie, în timpul funcţionării, generează biocurenţi cu diverse valori ale frecvenţei şi amplitudinii. Creierul uman produce biocurenţi numiţi impropriu unde cerebrale. În funcţie de frecvenţele lor, aceste ritmuri cerebrale sunt de patru tipuri: alfa, beta, delta şi tetha. Toate au frecvenţe joase cuprinse între 0-21 Hz. Undele beta, cuprinse între 21-14 Hz, corespund activităţii cerebrale din timpul stării de veghe, când viaţa se desfăşoară în coordonatele spaţio-temporale. Lumea materială, din afara noastră, este percepută în starea beta. Undele alfa, cuprinse între 14-7 Hz, sunt percepute în creierul uman în starea de semisomn. Deci, ele se evidenţiază în starea de repaus psihic şi senzorial. Atunci, fluxul de impulsuri nervoase trimise către scoarţa cerebrală este foarte redus. În concluzie, cu această ocazie se declanşează şi se instalează starea de repaus, de relaxare, care corespunde unei energii potenţiale maxime. În acel moment, creierul îşi măreşte nivelul de receptivitate internă, crescând capacitatea de coordonare a funcţionării organismului. În timpul stării alfa, se face conexiunea între emisfera creierului specifică analizei şi sintezei şi emisfera intuiţiei specifică comunicării din afara normalului.
Eliberând conştienţa de stimulii senzoriali externi, va creşte capacitatea de comunicare cu interiorul nostru, ajungând în lumea subconştientului, deci la cunoaşterea profundă a Sine-lui. Când se atinge această stare, se poate accesa imensul potenţial neutilizat din creierul nostru. Cu această ocazie, conştentizăm că puterea noastră face parte dintr-o putere universală, la care putem avea acces şi cu ajutorul căreia totul este posibil. Înţelegerea acestui fapt produce în noi revelaţia acelei existenţe care declanşează o stare de linişte, în esenţa noastră, de împăcare cu noi şi cu cei din jur. Atunci, se vor topi toate tensiunile acumulate în sufletul nostru.
S-au realizat cercetări ştiinţifice, cu scopul de a ajunge la explicarea rezultatelor obţinute în relaxare aplicând sistemul yoga, în coordonarea funcţiilor vegetative ale organismului. S-a stabilit că la acest rezultat se ajunge prin posibilitatea comenzii undelor creierului. În acest sens, Miller a făcut experimente folosind pisici. El a implantat elecrozi în zone, din creierul pisicilor, a căror excitaţie produce plăcere, urmărind valorile biocurenţilor cerebrali. Când pisicile coborau frecvenţele undelor cerebrale, erau răsplătite producându-le plăcere şi expediindu-le un stimul din centrul respectiv. Alte pisici erau răsplătite în momentul când ridicau frecvenţele undelor cerebrale. În final s-au obţinut două grupe de pisici, unele care au învăţat să-şi scadă frecvenţa undelor cerebrale şi altele care să o crească. S-au evidenţiat două stări de comportamente. Pisicile cu unde joase prezente în creier erau liniştite, pe când cele la care undele aveau frecvenţe înalte se aflau într-o continuă agitaţie.
Analizele biochimice au pus în evidenţă, la cele din urmă, o cantitate crescută de catecolamine (substanţe cu rol major în răspunsul la stres al organismului), în raport cu celălalt grup de pisici. Deci, reducerea nivelului de catecolamine produce relaxarea. Prezenţa acestora în exces constituie o cauză a producerii anxietăţii, bolilor cardiovasculare etc.
Iată că omul îşi poate dirija activitatea involuntară a organismului, prin transformarea ei într-un semnal sesizabil, care să-i permită aducerea acestuia în planul conştient. Printr-un mecanism feed-back se poate menţine, apoi, controlul asupra: biocurenţilor cerebrali, pulsaţiilor inimii, vaselor sanguine, variaţiilor diametrului papilar, secreţiei glandelor endocrine, secreţiilor digestive etc. Înseamnă că se pot controla conştient, deci voluntar, unele funcţii involuntare aflate sub comanda subconştientului. Astfel, se pot elimina migrenele, anxietatea, insomnia, hipertensiunea arterială etc.
Rezultatele, prin această metodă, s-au obţinut mult mai repede la animale, care au fost mai uşor de manipulat decât omul. Dintre oameni, cel mai bine s-a lucrat cu tineri, sportivi şi artişti.
Relaxarea se produce, paradoxal, prin aplicarea unor tehnici de concentrare. O dată cu relaxarea se constată şi scăderea acidului lactic în sânge, aceasta ajutând la relaxarea musculară. Concentraţia crescută de acid lactic duce la creşterea anxietăţii, alertei şi tensiunilor psihice şi musculare.
Perturbarea forţei psihice duce la vulnerabilitatea corpului, care se transformă în victimă. Sănătatea organismului se traduce prin victoria asupra elementelor realităţii care ne agresează.
În lumea Orientului, echilibrul corpului se menţine, conform tradiţiei, cu ajutorul meditaţiei, iar în Occident, cu ajutorul metodelor de relaxare.
Există o diversitate de tehnici de relaxare, concepute pentru diferite structuri psihice. Fiecare îşi însuşeşte metoda de relaxare la care se racordează cel mai uşor. Mai toate metodele încep prin adoptarea unei poziţii comode a corpului, aşezat de obicei culcat, cu faţa în sus, cu ochii închişi, fără a gândi la ceva anume, creând senzaţia de vid mental. Este de preferat ca în jur să fie linişte. Rupându-se legătura cu mediul exterior, atenţia se îndreaptă către interiorul organismului şi se trece la o respiraţie profundă, conştientizată, cu un ritm lent, care va deveni repede obişnuinţă. Concentrarea pe senzaţia de gol mental se realizează după mai multe încercări, fiind destul de greu de atins. Din această cauză, nu trebuie renunţat, cu uşurinţă, la lupta pentru atingerea acestui scop, căci prin perseverenţă şi fără enervare se va ajunge la reuşită. Cu timpul, se vor putea conştientiza organele şi funcţiile corpului, pentru a putea fi comandate.
O şedinţă de relaxare, care este de fapt şi pentru echilibrare energetică, poate avea o durată de 20-30 de minute. Este doar un exemplu de metodă de relaxare, una dintre cele mai simple. Alte metode de relaxare, uşor de aplicat, sunt bazate pe meloterapie, aromaterapie, plimbarea în mijlocul naturii, practicarea unor hobby-uri, vizionarea unor filme din categoria comediilor etc.
Prin aceste câteva rânduri, cu siguranţă, nu am epuizat tema relaxării, dar am dorit să punctez importanţa ei, în ideea dezvoltării acesteia de către fiecare.
Pe cei care deţin secretul relaxării nu-i dărâmă valurile vieţii.