x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din arhiva Ministerului de Externe Legea marţială în China

Legea marţială în China

06 Iun 2009   •   00:00
Legea marţială în China
Sursa foto: /AFP
Raportul Ambasadei României la Beijing către Ministerul Afacerilor Externe
Tovarăşei Olimpia Solomonescu, adjunct al ministrului

Vă rugăm să ne permiteţi să vă informăm asupra unor aspecte speciale apărute în Beijing, după ocuparea militară a Pieţei Tiananmen şi introducerea unor măsuri restrictive deosebite, în cadrul aplicării Legii marţiale, începând de sâmbătă (03.06.1989) noaptea şi până în prezent: circulaţia pe străzi este liberă, cu excepţia centrului oraşului şi a unor intersecţii importante, ocupate de armată, care nu permite trecerea. În ge­neral, nu circulă mijloa­ce de transport în comun, taxiuri puţine şi nici mijloace de transport ale instituţiilor şi întreprinderilor, care sunt oprite la sediile acestora.

Majoritatea intersecţiilor importante (neo­cu­pate de armată) sunt blocate de autobuze, troleibuze, camioane încărcate (cu pământ sau cărbune), trase de-a latul bulevardelor, lovite în general între ele, pentru a nu putea fi puse în mişcare şi înlăturate cu uşurinţă. Multe autobuze, autoutilitare şi autoturisme de teren sunt arse, dându-li-se foc de populaţie. Ar­mata pă­zeşte locurile ocupate cu tancuri şi cordoane de militari înarmaţi cu arme auto­mate. Se trag focuri de avertisment. Curioşii sunt ţinuţi la distanţe de 50-60 de metri. Actele de agresiune împotriva armatei (ucidere de ostaşi, dat foc la mijloacele auto, azvârlire cu sticle de benzină etc.) au încetat şi respectiv şi deschiderea focului de militari împotriva grupurilor civile agresive. În spitale, sunt informaţii că ar fi câteva mii de răniţi şi câteva sute de morţi, civili şi militari. Pe străzi, lume puţină, faţă de perioadele normale şi cu deosebire faţă de perioada manifes­tărilor de stradă.

Lumea mai este strânsă la stâlpii de lumină sau susţinerea cablurilor de troleibuz, unde ci­tesc afişele puse de studenţi şi susţinători, în cursul nopţii, referitoare la cele întâmplate şi ape­luri la solidaritate şi împotrivire faţă de măsurile luate în cadrul Legii marţiale. Nu circulă mijloa­cele de transport în comun. Se merge numai pe biciclete şi pe jos. Instituţiile lucrează parţial, cu salariaţii care pot să ajungă. Mulţi preferă să stea acasă. Magazinele sunt închise, cu mici excepţii, a celor alimentare, care nu prea au ce vinde. La pia­ţa ţără­nească, preţurile au urcat de patru-cinci ori în cele patru zile. Cozi mari. Lumea ne­mul­ţumită, agitată, de pericolul de a nu mai avea ce mânca în următoarele zile. În cadrul amba­sa­dei am restrâns circulaţia în oraş la strictul necesar, pe trasee speciale, evitându-se zonele ocupate de armată şi cu posibilităţi de conflict.

Continuăm să purtăm, cu destule dificultăţi, discuţiile economico-comerciale. Avem în ambasadă circa 30 de angajaţi. Am luat măsuri să asigurăm posibilităţi de apro­vi­zionare pentru mâncare. Ţinem legătura cu gara şi cu aeroportul, mergând cu maşinile în coloană, cu ambasadorul şi pavilion românesc. Asigurăm paza şi securitatea, cu măsuri speciale de protecţie. Informăm permanent membrii coloniei de evoluţia situaţiei. Starea fizică şi moralul sunt bune. Apreciem că situaţia va mai dura. Oamenii de afaceri şi  chiar perso­nalul unor ambasade (Austria, Iugoslavia, Italia, Canada, Australia, SUA etc.) au început să părăsească Beijingul.
Angelo Miculescu
Informarea Ambasadei României la Varşovia către Ministerul Aface­rilor Externe
Tovarăşului Miu Dobrescu - preşedinte al UGSR
Tovarăşului Nicolae Mihai - CC al PCR
Tovarăşului Constantin Oancea - MAE,
Dr. I
Vă informăm că la prima rundă de alegeri pentru Seim şi Senat au participat 62,11% din totalul de peste 27 de milioane de alegători, procent situat sub aşteptările atât ale coali­ţiei guvernamentale, cât şi ale opo­ziţiei (în mediul rural a participat numai 40% din electorat).

În legătură cu datele parţiale ale alegerilor (pentru) purtătorul de cuvânt al CC al PCR, în numele coa­liţiei guvernamentale, au rezultat următoarele elemente:
- rezultatul alegerilor este într-adevăr defavorabil coaliţiei, alege­rile au avut un caracter plebis­citar şi "Solidaritaea" a obţinut ma­jo­­ritatea covârşitoare de voturi pentru cele 100 de locuri în Senat.
Din informaţiile şi comentariile ce se fac pe marginea alegerilor, cei 35 de candidaţi de pe lista naţională n-au realizat majoritatea de 50% necesară pentru primul tur de scru­tin. Printre aceştia (care au candidat fără contracandidaţi pe lista de alegeri) se aflau: K. Barcikowski, A. Miodowicz, J. Czyrek, Czeslaw Kiszezak, R. Malinowski, M.F. Rakowski, F. Siwicki.

L. Walesa, exprimându-şi satis­fac­ţia pentru rezultatul obţinut de "Soli­daritatea", a propus o nouă întâlnire a "mesei rotunde" la care să se ţină cont de rezultatul ale­gerilor;
- coaliţia va rămâne consecventă, din punct de vedere politic, dezvoltării democraţiei şi reformelor, indiferent de rezultatul alegerilor;
- ca o consecinţă a rezultatelor alegerilor, opoziţia trebuie să de­vină coresponsabilă faţă de pro­blemele statului;
- primul pas al opoziţiei în această direcţie trebuie să-l constituie grija comună faţă de ordinea de ţară.

Pe de altă parte, din declaraţiile purtătorului de cuvânt al sindicatului independent "Solidaritatea", precum şi ale lui B. Geremek, membru al conducerii sindicatului, rezultă că toţi candidaţii opoziţei pentru Seim par a avea asigurate voturile necesare alegerii încă din primul tur de scrutin. Din aceleaşi declaraţii se desprinde, de asemenea, faptul că electoratul nu şi-a dat votul candidaţilor desemnaţi de partid şi celor înscrişi pe lista naţională în semn de protest faţă de sistemul stalinist.
Rezultatul statistic al alegerilor constituie urmarea hotărârilor poli­tice luate la "masa rotundă".

Participarea majorităţii societăţii poloneze la vot a reprezentat un sprijin pentru calea compromisu­rilor şi dialogului dintre autorităţi şi opoziţie, dar, totodată, se observă că o parte însemnată a cetăţenilor urmăreşte situaţia din ţară cu ne­încredere.

B. Geremek a afirmat că, în ceea ce priveşte viitorul dialogului politic în Polonia, apar două pericole:
- posibilitatea renunţării la dialog din partea opiniei publice;
- apariţia în cadrul coaliţiei a sentimentelor de frustrare şi teamă în legătură cu durabilitatea privilegiilor pe care le-a obţinut, situaţie în care dialogul poate fi blocat.

"Solidaritatea", conform celor de­clarate de Geremek, va rămâne, din principiu, în opoziţie, nein­ten­ţio­nând să participe la nici un Gu­vern de coaliţie. Cel în cauză a lăsat, de asemenea, de înţeles că sunt posibile soluţionări politice după schimbarea actualului sistem de guver­nare, proces care reclamă timp. Ră­mâne de văzut modul cum se va soluţiona formarea noului Guvern în urma eşecului candi­daţilor în­scrişi pe lista naţională şi a rezultatelor obţinute de "Solidaritatea". B. Geremek a subliniat, de asemenea, faptul că nu se întrevede nici o posibilitate ca lista candidaţilor "Comitetului cetăţenesc al Solida­rităţii" să poată servi ca bază de crea­re a unui Guvern de coaliţie. În schimb, "Solidaritatea" se simte de­plin responsabilă pentru soarta ţării şi este gata să acorde sprijin Guvernului care înfăptuieşte politica de reforme şi schimbare a sistemului.
Vom informa în legătură cu rezultatele finale ale alegerilor de îndată ce vor fi comunicate.
Ambasador Ion Teşu
Document din volumul: 1989 - Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene, Ediţie de: Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p. 97-99

×