x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 26 august (sâmbătă)

Calendar 26 august (sâmbătă)

26 Aug 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la: 6:31, a apus la 20:03 ● Luna a răsărit la: 00:54, a apus la 17:36 ● Sărbătoare creştină: Sf. Mc. Adrian şi Natalia, soţia sa; Sf. Mc. Atic



S-a întâmplat la 26 august 1989
● Gruparea contrarevolu­ţio­nară UNITA, care acţiona pe teritoriul Angolei, a anunţat că a încălcat acordul de la Gbadolite încheiat cu reprezentanţii guvernului angolez, acord care preve­dea încetarea focului între cele două părţi.
Într-un comunicat dat pu­bli­cităţii la Lisa­bona, gruparea a recunoscut că a declanşat lupte în regiunile Cunene şi Cuando cu mi­litari guvernamentali. În cursul unui raid efectuat în localitatea Singuar, din provincia Ble, teroriştii UNITA au ucis 12 persoane şi au rănit alte 30.


Vremea
În ţară, vremea a fost caldă, iar cerul variabil, cu înnorări mai accentuate în cursul după-amiezii în zona de munte, în nordul şi nord-vestul ţării, unde pe alocuri au căzut averse însoţite şi de descărcări electrice. În restul teritoriului au căzut averse cu totul izolat. Vântul a suflat slab până la moderat. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 25-33 grade, izolat mai ridicate în sud, cele mi­nime între 12-20 grade, mai coborâte în depresiuni. În Bucureşti, vremea a fost caldă, cu cerul variabil, mai mult senin noaptea. Vânt slab la moderat. Tempe­raturile maxime în jurul valorii de 33 de grade, iar cele minime - între 16-18 grade.



Tv 26 august 1989
● 13:00 Telex
● 13:05 La sfârşit de săptămână
La treisprezece şi cinci... Prefaţa emisiunii
Tânăr sunt, tânăr mi-e cântul
Melodii populare interpretate de Ileana Mărgărit, Anghelina Timiş, Radu Potoran şi Ion Lupu Reportaj din actualitatea socialistă a ţării
Azi, la Câmpulung
Pagini muzicale în interpretarea corului Radioteleviziunii Dirijor Aurel Grigoraş
Un cântec pentru Planeta albastră: Deschideţi poarta soarelui
Muzica Anton Şuteu. Versuri Dan V. Dimitriu. Cântă Dida Drăgan
Telesport
Desene animate
Din Fono-Filmoteca de Aur
Autograf pe portativ: Cornel Constantiniu. Redactori coordonatori: Ma­rin Traian, Ana Potra
● 14:45 Săptămâna politică
● 15:00 Închiderea programului
● 19:00 Telejurnal
● 19:25 Sub tricolor, sub roşu steag
Versuri patriotice, revoluţionare
● 19:40 Teleenciclopedia Redactori: Cornelia Rădulescu, Ioan Ionel
● 20:10 Ilustrate estivale
Emisiune muzical-distractivă Re­dac­tori: Marin Traian, Mariana Şoitu
● 20:55 Film artistic
Stejar, extremă urgenţă
Producţie a Casei de Filme Cinci
Cu: Constantin Diplan, Irina Petrescu, Ion Caramitru, Amza Pellea, Vasile Cosma, Geo Barton, Mihai Pălădescu, Cornelia Gheorghiu, Mircea Anghelescu, George Cocea, Jean Constantin. Scenariul: Horia Lovinescu, Mihai Opriş
● 22:20 Telejurnal
● 22:30 Închiderea programului


Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU
● CHR Lido încadrează urgent sifonar calificat, care să execute şi operaţii de reparaţii sifonărie. Doritorii se vor adresa la Biroul Plan din cadrul Complexului.
● Caut supraveghetoare copil, cu­noscătoare limba engleză, in­ternă, externă.
● Căutăm pensionară pricepută în­gri­jire copil 2 ani şi 4 luni, externă, zona Romană.
● Întreprinderea de Industrializare a Laptelui Bucureşti, cu sediul în Bd. Armata Poporului, nr. 19, Sector 6 încadrează de urgenţă: lucrători co­merciali cu gestiune (primitori-distribuitori, magazineri), absolvenţi ai liceului economic sau ai şcolii profesionale comerciale în condiţiile Legii nr. 22/1969, conducători auto cu gestiune, cu permis de conducere gradele C, D, E, absolvenţi ai Şcolii medii şi trei ani vechime.

VÂNZĂRI
● Vând bicicletă Pegas pliantă, motoretă Mobra
● Vând apartament 2 camere, confort sporit.
● Vând combină Pilot, picup, radio
● Vând mixer stereo 12 canale, digital Delay, puteri 100x2 şi 200x2, Crosover active stereo, două căi, equalizaer 2x10 benzi, boxe medii, înalte 200W.

×
Subiecte în articol: special