x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 28 august (luni)

Calendar 28 august (luni)

28 Aug 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la: 6:33, a apus la 19:59 ● Luna a răsărit la: 3:12, a apus la 18:48 ● Sărbătoare creştină: Cuv. Moise Etiopianul; Sf. Mc. Diomid; Sf. Ana Proorociţa, fiica lui Fanuel



S-a întâmplat la 28 august 1989
● La Varna a avut loc o întâlnire în­tre Todor Jivkov, secretar general al CC al PC Bulgar, şi Mieczyslav Ra­kow­ski, prim-secretar al CC al PMUP, în ca­drul căreia s-a efectuat o informare re­ci­pro­­că privind sarcinile care stau în fa­ţa celor două partide în etapa respectivă;
● Congresul extraordinar al PC German urma să aibă loc în zilele de 16-18 februarie 1990 la Wuppertal - s-a anunţat după plenara de Düsseldorf a conducerii PCG.


Vremea
În ţară, vremea a fost în general instabilă cu cerul temporar noros în vestul, centrul şi nordul ţării şi predominant frumoasă, cu cerul variabil mai mult senin în rest. S-au semnalat ploi cu caracter de aversă însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină pe arii relativ extinse în vestul, centrul şi nordul ţării şi cu totul izolat în rest. Vântul a suflat slab până la mo­derat cu intensificări izolate la munte cu viteze până la 75-80 km pe oră. Maximele au fost cuprinse între 20-27 grade C. În centrul ţării şi la munte s-a semnalat ceaţă. În Bucureşti, vremea a fost frumoasă cu cerul variabil mai mult senin. Vânt slab până la moderat. Temperatura maximă s-a situat între 33-34 grade C, minima  între 17-19 C grade.


Tv 28 august 1989
● 19:00 Telejurnal
● 19:25 Ctitorii ale Epocii de Aur O nouă magistrală urbanistică Redactor Vartan Arachelian
● 19:45 Ştiinţa - forţă nemijlocită de producţie
Expoziţia Republicană a Creaţiei Tehnico-Ştiinţifice, din cadrul Festivalului naţional "Cântarea Ro­mâ­niei" Redactor Dana Popescu
● 20:05 Tezaur folcloric
Permanenţe ale cântecului ro­mâ­nesc: Dumitru Fărcaş Redactor Marioara Murărescu
● 20:35 Industria - programe prio­ritare
În spiritul sarcinilor subliniate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu
Rolul centralelor industriale în acţiunea de modernizare a pro­duc­ţiei şi produselor
Redactor Sorin Burtea
● 20:55 Localităţile ţării în anul 45 al revoluţiei Ritm şi armonie
● 21:15 Din lumea capitalului Redactor Victor Ionescu
● 21:30 Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie! Versuri patriotice, revoluţionare
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului


Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

● Banca pentru Agricultură şi Ind. Alimentară încadrează prin concurs revizori principali (economişti) cu respectarea prevederilor legii 12/1971.
● Institutul de Cercetări în Construcţii şi Economia Construcţiilor - INCERC Bucureşti, Şoseaua Pantelimon nr. 266, sect. 2 încadrează în condiţiile prevăzute de legea 12/1971 următorul personal: economist pentru funcţia serv. aprovizionare (specifică cercetării ştiinţifice în construcţii) cu vechime minimă de şapte ani şi experienţă în domeniu, ingineri în specialităţile: electronică, automatizări maşini hidraulice, construcţii.
● BATMA - nr. 23, Ştefăneşti, cu se­diul în Şoseaua Bucureşti-Ştefăneşti încadrează conform legii 12/1971 revizor contabil principal (studii medii).
● Cooperativa Radio Progres încadrează urgent conform Legii 12/1971, cu domiciliul stabil în Bucureşti: primitor-distribuitor cu gestiune piese electronice, şef depo­zit piese electronice, paznici. Relaţii la biroul Personal Învăţământ Administrativ.
● CIRE, cu sediul în şos. Ştefan cel Mare nr. 1 A, încadrează de urgenţă, în condiţiile Legii nr. 12/1971, ingineri automatişti electronişti, cu experienţă îndelungată în tehnica de calcul.

VÂNZĂRI
● Vând set motor D. 1100, biele, cuzineţi, carburator, geamuri la­terale Opel Ascona, pătuţ copil, televizor, reşou gaze.
● Vând apartament, mobilier, haină sintetică, plapumă, mesadă, gulere, rochii, taioare, valize, tub televizor, frigider, aragaz, robineţi, scule diverse.  
● Vând covoare, sufragerie, fotolii, scaun pian, suport note, cosmetice.
● Vând faţă de masă, mileuri excepţionale.

×
Subiecte în articol: special