x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 7 septembrie (joi)

Calendar 7 septembrie (joi)

07 Sep 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la: 6:45, a apus la 19:41 ● Luna a răsărit la: 14:11, a apus la 22:33 ● Sărbătoare creştină: Înainte­prăz­nui­rea Naşterii Maicii Domnului; Sfân­tul Mucenic Sozont



S-a întâmplat la 7 septembrie 1989
● În conformitate cu programul de cercetări spaţiale, la 6 septembrie, ora 1:38 (ora Moscovei), în Uniunea Sovietică a fost lansată nava cosmică "Soiuz Tm-8", având la bord un echipaj alcătuit din Aleksandr Viktorenko şi Aleksandr Serebrov - relata agenţia TASS. Programul de zbor prevedea joncţiunea navei "Soiuz Tm-8" cu complexul orbital "Mir", la 8 septembrie, şi efectuarea de cercetări şi experienţe. Potrivit informaţiilor telemetrice, toate sistemele de bord ale navei funcţionau normal. Starea sănătăţii membrilor echipajului era bună
● Mai multe provincii din sudul şi estul Spaniei au fost afectate de ploile torenţiale care s-au abătut asupra ţării. Cantităţile mari de apă căzute au generat alunecări de teren şi au inundat suprafeţe cultivate. Multe căi de transport au fost blocate. Pagubele din agricultură erau estimate la aproximativ două miliarde de pesetas, transmitea agenţia Efe
● Traulerul sovietic "Labuşkino" s-a scufundat în Marea Baltică în urma ciocnirii cu petrolierul finlandez "Tebo Star" - relata agenţia TASS. Dintre cei 15 membri ai echipajului sovietic, numai unul a fost găsit


Vremea
Vremea a fost instabilă, cu cerul parţial  noros. Temporar au căzut ploi cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice, mai ales în vestul, nord-vestul, centrul şi nordul ţării. Vântul a bătut slab până  la moderat, prezentând unele intensi­ficări în zonele de deal şi de munte. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 15 şi 22 de grade în vestul, centrul şi nordul ţării şi între 20 şi 26 în restul teritoriului, cele minime între 7 şi 14 grade.
În Bucureşti, vremea a fost instabilă, cu cerul mai mult noros. Temporar a plouat sub formă de aversă şi s-au semnalat descărcări electrice. Temperatura maximă s-a situat în jurul valorii de 23 de grade, cea minimă între 13 şi 16 grade.


Tv 7 septembrie 1989
● 19:00 Telejurnal
● 19:25 File de glorioasă istorie
Noi mărturii de civilizaţie la Du­nă­rea de Jos; Redactor Manase Radnev
● 19:45 Agricultura - programe prio­ritare
Campania agricolă de toamnă - ac­ţiuni prioritare în toate unităţile agricole Redactor Radu Marian
● 20:05 Laureaţi ai Festivalului naţional "Cântarea României" Redactor Eugen Dumitru
● 20:30 Imagini din RPD Coreeană Redactor Virgil Tatomir
● 20:50 Film serial Misiunea
Producţie a Studioului de Film TV, realizată de Centrul de Producţie Cinematografică "Bucureşti" Premieră pe ţară
Cu: Ovidiu Iuliu Moldovan, Vistrian Ro­man, Şerban Ionescu, Cezara Da­fi­nescu, Ion Dichiseanu, Teodora Mareş, Ştefan Iordache, Rodica Popescu-Bitănescu, Eugen Ungureanu, Adela Mărculescu, Dumitru Ru­că­reanu, Iurie Darie şi alţii Scenariul Francisc Munteanu Regia Virgil Calotescu Episodul 5
● 21:40 Mereu în inima ţării Documentar Producţie a Studioului "Al Sahia"
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului


Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

● Căutăm persoană internă pentru îngrijire bătrână. Oferim cameră separată şi bună remuneraţie.
● IUGC - Autobaza Bucureşti, Bu­cureşti încadrează urgent auto­ma­caragii, autorizaţi ISCIR cu permis de conducere categoria C, să aibă domiciliul stabil în Bucureşti sau pe o rază de 30 km.
● Centrala Industrială de Reparaţii Auto, cu sediul în Bucureşti, Str. Clă­bu­cet nr. 68, Sectorul 1, încadrează de urgenţă în condiţiile Legii nr. 12/1971, pentru activitatea de pro­iectare, ingineri în specialitatea: TCM, MUS, Auto, Construcţii industriale şi civile.
● COOP, Arta Aplicată încadrează urgent: sticlari prelucrători la flacără - în secţie organizată.

VÂNZĂRI
● Vând Fiat 1100, păstrat garaj, asi­gur piese, două reparaţii capitale, motor, numeroase piese schimb originale;
● Vând Fiat 1500 L pentru piese, aparat proiecţie 16 mm, cu sonor Maiak 205, picup stereo cu boxe Capri. Cumpăr Ford, Opel, Volkswagen.

×
Subiecte în articol: special