Cine dă apă la moară evazioniştilor

Există în mai toate localităţile noastre indivizi care, prin îndeletnicirile lor, mai mult sau mai puţin bătătoare la ochi, intră sub incidenţa legii, devenind ceea ce în termeni juridici se cheamă evazionişti fiscali.

Preocupaţi, pe de o parte, de asigurarea maximei discreţii faţă de cei care i-ar putea determina să intre în legalitate, pe de alta, de sporirea considerabilă a onoratei lor clientele, evazioniştii îşi văd sârguincios de treburile lor, care, nu de puţine ori, se dovedesc a fi sursa unor venituri deloc neglijabile. Valentin Cojocaru, din Vărbilău, spre exemplu, deschizându-şi fără nici o autorizaţie legală un atelier de reparaţii auto, a reuşit ca, în numai câteva luni, să "ruleze" prin buzunarele sale vreo 8.500 lei. La fel de rentabilă s-a dovedit şi afacerea cetăţenilor Nicolae Stoi­ca şi Gheorghe Voicu, din Gherghiţa. Con­fecţionând rogojini şi oferindu-le spre vânzare unei unităţi agricole dintr-un judeţ vecin, cei doi au primit în schimb câte 1.000 kg grâu, plus că la domiciliul fiecăruia au mai fost găsite "în stoc" câteva zeci de asemenea rogojini. S-a apreciat, de altfel, că veniturile realizate de ei în numai trei luni au depăşit în total 22.000 lei.

Ne-am oprit doar la aceste câteva cazuri, deşi, cum aveam să aflăm de la Administraţia financiară a consiliului popular judeţean, exemple asemă­nă­toare se pot da, din păcate, cu sutele, ac­tivitatea evazionistă întinzându-se, practic, peste întreaga gamă de îndeletniciri meşteşugăreşti: de la confecţionat flori artificiale şi până la lucrări de sudură şi construcţii de case. Se înţelege de aici că, în condiţiile în care asemenea indivizi agonisesc pe căi nelegale venituri destul de fru­mu­şele, trebuie să existe, în schimb, şi cineva care este păgubit. Frustrat este, în primul rând, bugetul local, prin neîn­casarea, aşa cum prevede legea, a sumelor cu­venite din autorizarea şi respectiv impo­zitarea acestor activităţi. În anul trecut, spre exem­plu, numai prin impozitarea evazio­niştilor depis­taţi s-au încasat peste 1,5 milioane lei. Dar câţi alţii n-au rămas să lucreze mai departe fără a fi deranjaţi de cineva?!

La o analiză mai atentă, constatăm însă că agoniseala evazioniştilor se face nu numai pe seama statului, ci şi a cetăţenilor. Puşi pe căpătuială şi scăpaţi de sub orice control în pri­vinţa tarifelor, astfel de indivizi percep, adesea, sume de bani cu mult peste ceea ce li s-ar cuveni. Aşa se ajunge, de pildă, să te coste zugrăveala unui apartament cât... un sfert din valoarea acestuia.

Astfel stând lucrurile, nu poţi să nu te în­trebi cine şi de ce tolerează asemenea abdicări de la litera dreaptă a legii? Curios, poate, dar cele direct interesate în autorizarea meseriaşilor particulari şi impozarea veniturilor acestora - numim aici consiliile populare - nu mişcă, în majoritatea cazurilor, un deget pentru bararea activităţilor evazioniste. Este de neadmis scuza că nu ştiu că există în perimetrul localităţilor lor asemenea îndeletniciri. Cum adică, să nu-l fi văzut nimeni de la Primăria din Teişani pe Constantin Breazu, care, dulgher fiind, lu­crează-n văzul tuturor, cocoţat pe casele oamenilor? Sau să nu ştie nimeni de la Primăria din Târgşoru Vechi de activitatea evazionistă a lui Tănase Roman, când acesta a şi cerut chiar să fie autorizat, dar el a zis, el a auzit? Culmea e că, în multe dintre localităţile în cauză, prestarea unor servicii de acest fel nu o face nici CPADM, sau UJCM şi nici meseriaşi auto­rizaţi, toată... apa fiind lăsată să curgă din belşug la moara evazioniştilor.

Nu vrem să insinuăm nimic, dar parcă o asemenea situaţie te determină să crezi că nepăsarea şi toleranţa unora dintre cei puşi să aplice legea nu-i deloc dezinteresată. Altfel nici nu se explică cum de "vede" inspectorul administraţiei financiare - om străin totuşi de localitate - ceea ce nu "vede" nimeni de la primărie. Căci, se cuvine precizat aici, toate cazurile de evaziune fiscală depistate - peste 200 la număr în anul trecut, mai bine de 40 în perioada care a trecut din anul în curs - sunt rodul activităţii inspectorilor insti­tuţiilor financiare judeţeană şi municipală. De aici concluzia că toleranţa şi superficialitatea consiliilor populare trebuie să cedeze locul exigenţei şi fermităţii, barându-se astfel calea acelora care şi-au făcut din eludarea legii un mijloc rentabil şi adesea chiar sfidător de a trăi.
M.I. Tică - Flamura Prahovei, nr. 7.684 din 1989