Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe vreme rea, dar mai ales când nu veneau maşinile ITB-ului, rămâneam în staţii (ca şi acum!) chiar şi o oră. Traseul de la Str. Dumitru Petrescu din Berceni până pe Str. Sebastian, în Rahova, îl făceam într-o oră şi jumătate, chiar două. Marea problemă era maşina 173, care venea greu şi în staţia terminus de la Belu se aduna o mare de oameni. Mulţi lucrau la Electromagnetica, Vulcan etc.
Se dădeau adevărate lupte pentru a putea să te strecori în autobuz. De cele mai multe ori reuşeam, dar câteodată nu. În situaţia asta, ne adunam mai multe persoane şi mergeam cu taxiul. Traseul nu era prea lung, deci afacerea taximetristului nu era cine ştie ce, dar nu ne refuzau, pentru că de obicei noi eram primii clienţi şi pentru o "Baftă!" nu refuza nimeni. Ne formasem grupuri, pe afinităţi şi săream imediat într-o maşină, în cazuri disperate. Şoferii de la taxi ne cunoşteau deja şi nu trebuia să le mai spunem unde mergem. Paguba nu era prea mare, cu toate că toţi aveam abonamente lunare la ITB, dar o dată la lună puteam să dăm 25 de lei, cât făcea traseul, împărţiţi la numărul de călători.
În astfel de situaţii am legat o prietenie strânsă cu o taximetristă, pe care o chema Irina, o femeie trupeşă, tânără şi foarte veselă. De cum vedea că ne apropiem de staţie, ieşea din rând şi ne culegea imediat. În total eram şase personae, adică un bărbat şi cinci femei. Cum intram noi în taxi? Bine. Manole pe scaunul din faţă, în spate Nuţi, Ştefi, Jenica şi Mariana, iar eu, în braţe la Nuţi, pentru că era mai grasă şi, la nevoie, mă culcau pe burtă. Îmi spuneau "supliment", o cantitate nesemnificativă, după părerea lui Manole, la cele 40 de kilograme ale mele, puteam sta foarte bine şi în spate, pe burtă, lângă geam, că tot nu m-ar fi văzut nimeni. Zona periculoasă, adică unde putea fi un miliţian de la circulaţie, era la intersecţia Calea Rahovei cu Str. Sebastian, dar asta era foarte rar. În rest, nici o problemă, pentru că fentam aglomeraţia mergând pe Str. Sălaj, paralelă cu Calea Rahovei.
În timpul "transportului de marfă perisabilă", după cum zicea Manole, discutam de una, de alta, dar toate se învârteau în jurul mâncării. Haleală la greu! Ce, cine, unde, cum, de la cine?, întrebări stas. Într-o astfel de atmosferă, într-o dimineaţă, Irina, taximetrista, ne-a întrebat: "Fetelor! Care ştie cum se face o plăcintă cu foi, fără ouă în aluat?". Nuţica mă mută pe piciorul drept şi în timp ce-şi întindea pe stângul numai puţin ca să-l dezmorţească îi zise că ştie ea. Şi începu să-i spună cum face cu uleiul, cu făina, cum trebuie să facă trei suluri, cum trebuie să le turtească, să taie aluatul în două părţi, una mai măricică, ce se pune în tavă, iar alta mai mică, cea care acoperă umplutura. I-a mai spus cum trebuie, după ce ai copt plăcinta, să o acoperi repede cu un prosop umed şi după câteva minute să o tai bucăţi, ca să nu sară aşchii de foitaj prin toată bucătăria, cum trebuie să o pudreze cu zahăr, dar dacă o unge cu un fulg înmuiat în apă poate pune şi zahăr tos. I-a mai zis că umplutura poate fi din brânză telemea, frecată cu zahăr, cât îi place, şi cu un iaurt mic, bine scurs de zer, că poate pune mere rase şi dovleac. Nuţi evita intenţionat să amintească de umplutura cu carne tocată. Era un subiect delicat şi era prea de dimineaţă ca să fim necăjite. Irina a sesizat situaţia şi a întrebat: "Da... nu merge şi cu carne?". "Ba, da!", au răspuns la unison Jenica şi Nuţi. "Da... pentru că nu se găseşte, n-am zis", o lămuri Nuţi.
Irina opri maşina în faţa porţii şi ne zise: "Mă, fetelor, dacă veniţi şi mâine la aceeaşi oră, vă aduc eu ceva carne. La pachet! Pregătiţi banii! Preţ normal de «Fortuna»!", şi întinse mâna după banii de transport. Manole făcu plata şi am plecat vesele nevoie mare, pentru că începusem ziua cu noroc. Urma ca a doua zi să fim pe fază. Nuţi mi-a zis: "Băi, «supliment»! Tu să baţi la maşină câteva reţete pentru fata asta, pentru că trebuie să-i cultivăm prietenia. Vezi şi tu ce drăguţă este!". Şi am bătut!
Citește pe Antena3.ro
